Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Singur printre mârlani

Singur printre mârlani

Florin Bican
  • 3900 lei
În stoc

Wishlist
Lumea mârlanilor e stăpânită de brutalitate și de o violență dusă-n derizoriu. Rațiunea o ia razna, rămâne lipsită de busolă, afectele își pierd măsura – ori se atrofiază, ori devin turbate. Efectul este un râs sardonic și necruțător. Finlandeza Haaricleea ajunge în România, unde se simte ca în Parnas când inhalează noxe. Datorită talentului de a împărți lovituri de lopată, primește un post de dresoare de băieți nărăvași. Sunt făcute experimente cu arsenic, care demonstrează că diferența dintre om și animal e „de ordin minimal”. Unii părinți se transformă în moroi. „Cu totul osebit în felul său, om al timpului postmodern, deocamdată blazat în cuget, iubitor de pastișe cam exagerate, ironic mai peste marginile iertate, până acum așa de puțin format încât ne vine greu să-l cităm îndată ce-l citim, dar în fine, poet, poet în toată puterea cuvântului, este d. Florin Bican.” - Titu Maiorescu „Cu acest volum Florin Bican a pus iarăși muzicuța la gură, spre a întona cântece de cartier și de bibliotecă. Instrumentul, firește, nu mai e nou, are poate chiar câteva crăpături și e puțin ruginit, iar cântărețul nu mai are plămânul așa puternic, se simt oarecari sforțări. Dar, oricum, e instrumentul lui și e genul lui, și d. Bican reușește să ne dea câteva bucăți frumoase.” - Garabet Ibrăileanu „Fagurele imens al poeziei lui Florin Bican are izvoare noi de miere pentru fiecare nou cititor și nouă generație sau cititorii consumă și o miere pe care și-o depun singuri în el? Nu știu de-mi voi răspunde. Știu că îl voi citi încă o dată și nu pentru ultima oară." - Vladimir Streinu
  • Autor: Florin Bican
  • Editura ART
  • ISBN: 9786067103915
  • Număr pagini: 184
  • Limba: română
  • Format disponibil: paperback
  • Dimensiune:
  • 130 x 200
  • Anul: 2016

Etichete: Singur printre mârlani, Florin Bican, Editura ART, carte, librarie, promotie, Alexandria Librarii

Spune-ţi opinia

Autentifică-te sau Înregistrează un cont nou pentru a putea scie o opinie

V-ar putea interesa și...


Cartea albă cu Apolodor sau Apolododecameronul
Și v-am spus povestea așa

Și v-am spus povestea așa

Florin Bican


4242 lei

Descoperim cu Apolodor, în Deltă, păsările-n zbor
Și v-am spus povestea așa

Și v-am spus povestea așa

Florin Bican


4848 lei


Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.