Melinda tocmai a început primul an de liceu. În vacanța de vară, s-a despărțit de cea mai bună prietenă, după ce au fost împreună la o petrecere. Melinda chiulește, se distrează, comentându-i în gând pe profesori și pe colegi, încearcă să-și facă prieteni și este as în aruncările libere la baschet.
Dar, spre deosebire de alți adolescenți, vorbește rar și se retrage după ore într-o debara nefolosită, pentru că Melinda are un secret. Profesorul de artă, un nonconformist, și un coleg pasionat de știință sunt printre puținii care o tratează cu înțelegere.
La finalul anului școlar, Melinda găsește o modalitate inedită de a ieși din lumea ei și de a-și spune vorbele nerostite. Odată cu răspunsurile celor care au avut experiențe similare, vine și curajul de a înfrunta ceea ce i-a provocat tăcerea.