„Sunt cărți care ne par cunoscute de la prima lectură, căci au intrat, prin ceva din făptura sau istoria lor, în fondul nostru cultural comun. Așa sunt Scrisorile morale către Lucilius, despre care este vorba în volumul de față. Doar că, în cazul lor, sentimentul de familiaritate e înșelător, fiindcă nimic din ele nu este ceea ce pare: scrisorile și sfaturile morale ale lui Seneca nu sunt, de fapt, nici scrisori, nici sfaturi morale, iar personajele, fictive și reale deopotrivă, se ascund mereu în spatele unor măști. Am să vă arăt că Scrisorile sunt un adevărat teatru, cu regizor, actori, costume și decoruri. Pe scena lui se joacă spectacolul filozofiei. E un spectacol care își include și publicul, iar la capătul lui va cădea și cea din urmă mască: a noastră.“ — DANA JALOBEANU
„Dedică‑te ție însuți, și timpul care până acum ți se răpea, ți se lua pe furiș sau îți scăpa adună‑l și păstrează‑l. Fii convins că este așa cum îți scriu: unele ceasuri ni se răpesc, altele ne sunt luate fără s‑o știm, altele ne scapă. Totuși cea mai rușinoasă pagubă e cea din nepăsare. Dacă ai vrea să iei seama, cea mai mare parte din viață ne‑o pierdem făcând răul, o mare parte dintr‑însa nefăcând nimic și viața toată făcând altceva decât ce trebuie… Toate, Lucilius, ne sunt străine, numai timpul e al nostru.“ — Scrisoarea 1
