Proba scrisă de verificare a cunoștințelor juridice reprezintă un element de noutate în ansamblul concursului pentru admiterea la Institutul Național al Magistraturii și urmărește verificarea cunoștințelor necesare pentru accederea în profesia de magistrat.
Lucrarea de față, realizată de un colectiv de practicieni, judecători cu experiență în materia dreptului penal și a procedurii penale, însumează 32 de teste laborioase, incluzând spețe cu un grad ridicat de complexitate, pentru verificarea cunoștințelor de drept penal și drept procesual penal, însoțite de baremele de rezolvare, cu largi explicații și trimiteri la textele de lege, la doctrină și jurisprudență. Culegerea reprezintă un suport incontestabil pentru absolvenții facultăților de drept care se pregătesc pentru admiterea la Institutul Național al Magistraturii, ajutând la dezvoltarea cunoștințelor teoretice și practice, a capacității de argumentare și a raționamentului logico-juridic.
Fiecare test conține câte 2 spețe (de drept penal și drept procesual penal) concepute astfel încât să acopere în întregime tematica de concurs, să răspundă nevoilor de aprofundare a instituțiilor dreptului ce fac obiectul concursului și, în același timp, să faciliteze deprinderea modalității adecvate de abordare a acestui tip de probă.
Structura spețelor răspunde obiectivelor urmărite prin modificările aduse Regulamentului privind concursul de admitere la Institutul Național al Magistraturii, aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 119 din 16 iulie 2021, respectiv evidențierea capacității de analiză critică și sinteză, a coerenței în abordare și exprimare, și urmează structura și conținutul subiectelor exemplificative publicate de Institutul Național al Magistraturii prin anunțul din 1 august 2019.
Testele sunt realizate în concordanță cu legislația la zi și cu deciziile obligatorii ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și ale Curții Constituționale a României și reprezintă un instrument eficient nu numai pentru pregătirea candidaților la Institutul Național al Magistraturii, ci este recomandat, în același timp, și judecătorilor și procurorilor stagiari, pentru pregătirea examenului de capacitate, candidaților care acced în alte profesii juridice, auditorilor de justiție și studenților la drept.