Curiozitatea, necesitatea, dorinţa interioară de a cunoaşte tainele creaţiei cât mai în profunzime au dat naştere cunoaşterii boltei cereşti şi implicit stelelor şi planetelor, astrologiei, numerologiei, alchimiei, medicinei, şamanismului, teurgiei, magiei, vrăjitoriei, hermetismului, teologiei şi religiilor. În această sete de cunoaştere se împletesc, în mod evident, cele două principii – lumina şi întunericul –, dând naştere atât practicilor benefice, divine, dumnezeieşti, cât şi celor întunecate, malefice, satanice, aşa cum sunt vrăjitoria şi practica voodoo. Din cauza acestui amestec de cunoaştere multe dintre profeţiile pline de adevăr făcute pe parcursul istoriei au fost date la o parte şi ignorate. Tot din aceleaşi motive, cât şi din „publicitatea″ prost făcută, ştiinţele vechi şi descoperirile marilor gânditori din Antichitate – ce au scos la lumină ştiinţa astrelor, simbolismul numerelor şi geometria sacră, strămoşul chimiei – alchimia –, tainele anotimpurilor şi multe altele fără de care noi, cei contemporani, am fi cu mult în urmă – au fost amestecate din neştiinţă şi prost traduse omului de rând. Din acelaşi extremism religios omenirea a pierdut cea mai importantă sursă de adevăr, scrisă mii de ani cu migală de strămoşii noştri, vorbesc aici despre Biblioteca din Alexandria. Mult timp omul nu a înţeles că Dumnezeu sălăşluieşte şi într-un alt seamăn de altă religie sau credinţă. Timpurile pe care le trăim nu sunt de ignorat, ci chiar de studiat. În timp ce, faptic, omul trăieşte în dezbinare şi război, acelaşi om descoperă că omenirea este o unitate în care nu există diferenţe, ci doar funcţii diferite, că toţi din punct de vedere genetic şi energetic suntem fraţi şi o creaţie a aceluiaşi Tată. Ce omenire şi omenie frumoasă ar fi ca toată lumea să împărtăşească iubire şi înţelegere faţă de semeni. Ne-am mai construi oare bombe atomice pe timp de pace pentru apărare?
Elementele pe care le prezint aici sunt din punctul de vedere al unui creştin ortodox care a căutat şi caută să-l găsească pe Hristos în inimă, chiar dacă de multe ori cărările sunt întortocheate şi cazi singur în propriile greşeli. Nu pot decât să mă bucur din tot sufletul că m-am născut aici, în religia asta atât de gingaşă, sensibilă şi lucidă şi în această ţară unde, mai departe de greutăţile, virtuţile şi micimile oamenilor, codrii şi munţii sunt plini de schituri şi peşteri cu pustnici şi rugători.
