Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Stalin și poporul rus... Democrație și dictatură în România contemporană 2

Stalin și poporul rus... Democrație și dictatură în România contemporană 2

Gheorghe Onișoru
  • 5490 lei
În stoc

Wishlist

După încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, au urmat doi ani și jumătate de frământări politice, în care partide vechi și noi concurau pentru a intra în grațiile populației, pronunțându-se pentru reforme îndrăznețe. Cu ajutorul reprezentanților Uniunii Sovietice și bazându-se pe directivele lui Stalin, Partidul Comunist din România (redenumit Partidul Comunist Român) a exercitat presiuni tot mai puternice asupra regelui și a măcinat puțin câte puțin principalele partide de opoziție: Național-Țărănesc și Național Liberal. Constantin Titel Petrescu, liderul social-democraților, a fost îndepărtat de la conducerea propriului partid pentru că se manifesta tot mai critic față de guvernul Groza și deciziile acestuia.

Într-un context intern tot mai agitat și violent, cu sprijin sovietic evident și profitând de neputința britanicilor și a americanilor, comuniștii și „tovarășii lor de drum” au organizat și au câștigat alegerile generale din 1946, printr-un fals grosolan. Iar 1947 a fost anul asaltului final asupra ultimelor obstacole din calea comunizării totale a țării: Iuliu Maniu, colegii săi din conducerea Partidului Național-Țărănesc și regele Mihai I.


Etichete: Stalin și poporul rus, Democrație și dictatură în România contemporană, Gheorghe Onisoru, Editura Corint, carte, librarie, promotie, Alexandria Librarii, reducere

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.