"Ce mult poti sa scrii despre un obiect / cand te temi de el", scrie undeva Stefania Mihalache. Si scrie, mult & minunat, despre toate obiectele de care se teme - si fara de care nu poate inainta prin real: propriul corp, persoanele dragi, poezia, memoria, Dumnezeu. Le spune tuturor povestea, obsesiv; "le dezinfectez pana aproape de distrugerea povestii", explica, fiindca "numai asa ma pot apropia cu adevarat de un om". Cum spune si titlul cartii, e linistita & ii e frica; e linistita cu gandul ca despre orice se poate scrie, ca orice devine poezie - si ii e frica pentru ca despre orice se poate scrie, orice devine poezie. Linistea ca poezia e despre om (inclusiv cel care scrie); spaima ca poezia nu te apropie niciodata suficient de om (inclusiv de cel care scrie). Ce iese din linistea asta & din frica asta e una dintre cele mai personale voci din toata poezia noastra de azi. - Radu VancuStefania Mihalache a scris o poveste despre frica si despre incercarile de imprietenire cu ea. Ranile vechi, dar si spaimele noi, care pulseaza sub pojghita de liniste adusa de maturizare, sunt expuse in scene puternice, de neuitat si privite drept in fata. Daca deschideti aceasta carte, atentie! Urmeaza imagini si detalii care va pot afecta emotional. Dar e si ceva vindecator in felul cum sint descrise toate, in comparatiile memorabile, in tonul uneori amar, alteori ironic-amar. Asa ca, din nou, atentie! S-ar putea sa va atasati definitiv de scrisul Stefaniei Mihalache. - Adela Greceanu..

„Gene dominante e o carte despre lucrurile care se repetă dincolo de schimbarea vremurilor, a generațiilor. Și despre faptul că oamenii nu se schimbă, de fapt, așa de mult cum ne-am putea închipui. Ei moștenesc și transmit mai departe experiențe tulburi, comportamente, trăsături de familie, „gene dominante“. Nimeni nu e singur! Problemele personale sunt aceleași dintotdeauna, doar decorurile sunt altele. Lumina cade aici mai ales pe niște personaje feminine: fetițe devenite adolescente, tinere femei, una dintre ele mamă a celeilalte, bântuite de aceleași frici, de aceeași teamă difuză, de aceleași obsesii, secrete, vulnerabilități. Ștefania Mihalache ne propune o proză cu puternice accente lirice, în care semnificațiile adevărate ale vieții se arată pornind de oriunde, de la orice: de la niște rufe de spălat, de la un concert în care se repetă versul Push the sky away, de la dorința de a gusta o caisă, de la un concediu la mare – secvențe-interfață pentru varii substraturi. O carte despre noi, oamenii obișnuiți, și, cum se știe, atât de complicați!“ — SIMONA POPESCU„Când am început volumul, am intuit doar foarte vag întrebările care aveau să mă preocupe pe măsură ce se profilau personajele și întâmplările: Oare e adevărat că sensul unei existențe se desprinde mai bine dacă o privești de la coadă la cap, sau, mă rog, de la un moment t+1 la momentul t? Sau nici așa nu are cu adevărat vreo semnificație? Sau: Oare de câți factori aleatorii depinde conceperea unei ființe? Sau: Oare nu cumva aerul, atmosfera, întâmplările din preajma conceperii unei ființe o vor influența mai mult chiar decât moștenirea genelor? Și așa am ordonat povestirile, astfel încât cartea să se prezinte ca un coming of age in reverse.“Volumul a fost scris cu sprijinul Burselor și rezidențelor de creație Cărturești, în parteneriat cu Pro Patrimonio și Asociația Maria...