Stephan Pastis (n. 1968) este un autor american de benzi desenate, devenit celebru în momentul în care colecţia sa de benzi desenate, Pearls Before Swine, a ajuns pe lista de bestselleruri a New York Times. Ulterior acestui succes, Stephan Pastis s-a dedicat scrierii seriei de benzi desenate pentru copii, Timmy Fiasco, al cărei prim volum, A greşi e omeneşte, a apărut în luna februarie a anului 2013 în Statele Unite.
Stephan Pastis este absolvent al Facultăţii de Drept. El nu a practicat însă avocatura, ci şi-a urmat pasiunea pentru grafică, ajungând, în scurt timp, unul dintre cei mai bine vânduţi creatori de benzi desenate din lume.