Am mereu impresia că trăiesc încălecată pe două lumi - cea de aici şi cea de acolo, la voi - şi amândouă sunt reale, şi amândouă intens prezente în mine, iar eu sunt două fiinţe complet deosebite cuprinse într-un singur trup, cea care îşi poartă obrazul românesc şi sufletul atins şi permeat de voi şi aceea care îşi poartă masca englezească şi învelişul ţesut din firele vieţii şi oamenilor de aici. Şi atât de rar aceste două jumătăţi se suprapun sau coincid. Cu toţi ceilalţi sunt doar o jumătate de om, ca un glob luminat doar într-o parte şi cu restul în întuneric... (PIA PILLAT, 3 februarie 1966)
„Eu nu am făcut absolut nimic contrar impulsurilor sau nevoilor mele de adâncime, n-am făcut decât să pun în fapt ce exista în mine şi cerea să iasă."
Pia Pillat (născută în 1916), ce femeie extraordinară, ce personaj fabulos! Ce textură sufletească tulburătoare şi ataşantă deopotrivă!Şi ce biografie! Fiica lui Ion Pillat, sora lui Dinu Pillat, soţia lui Mihail Fărcăşanu, temperament sangvin, aventuros, suflet nărăvaş, renegată vre¬melnic de „clanul Brătienilor" în urma unei convieţuiri deranjante pentru morala puritană a acestora, fugind în 1946 din România stalinistă prin com¬plicităţi cu spionajul britanic, ajunsă la BBC, recăsătorită cu un medic englez, ratând o carieră literară, dar împlinindu-se în acţiuni de asistenţă socială. Iubitoare de natură, de animale, de înotul în ape reci de munte, luminând decisiv mariajul Corneliei cu Dinu Pillat şi trăind zeci de ani drama exilului, cu arestaţi, condamnaţi şi morţi acasă, cu speranţe înşelate şi resemnări amare în Occident. „Mă cheamă pământul acesta pe care-l iubesc, pământul acesta bătrân, tocit şi bun, care freamătă ros de vietăţi, sfredelit de rădăcini, adăpat de şuvoaie subterane şi care cheamă în zi, în noapte, sufletele din noi..."
Roman de dragoste epistolar, jurnal de epocă neagră, dar şi de zile senine, sumă de modele morale forjate în cultul familiei, al rânduielii şi armoniei interioare, cartea aceasta ne arată o dată mai mult ce lume deplină am avut şi ce nimic ne-a rămas. (DAN C. MIHĂILESCU)
