"Ce mult poti sa scrii despre un obiect / cand te temi de el", scrie undeva Stefania Mihalache. Si scrie, mult & minunat, despre toate obiectele de care se teme - si fara de care nu poate inainta prin real: propriul corp, persoanele dragi, poezia, memoria, Dumnezeu. Le spune tuturor povestea, obsesiv; "le dezinfectez pana aproape de distrugerea povestii", explica, fiindca "numai asa ma pot apropia cu adevarat de un om". Cum spune si titlul cartii, e linistita & ii e frica; e linistita cu gandul ca despre orice se poate scrie, ca orice devine poezie - si ii e frica pentru ca despre orice se poate scrie, orice devine poezie. Linistea ca poezia e despre om (inclusiv cel care scrie); spaima ca poezia nu te apropie niciodata suficient de om (inclusiv de cel care scrie). Ce iese din linistea asta & din frica asta e una dintre cele mai personale voci din toata poezia noastra de azi. - Radu Vancu
Stefania Mihalache a scris o poveste despre frica si despre incercarile de imprietenire cu ea. Ranile vechi, dar si spaimele noi, care pulseaza sub pojghita de liniste adusa de maturizare, sunt expuse in scene puternice, de neuitat si privite drept in fata. Daca deschideti aceasta carte, atentie! Urmeaza imagini si detalii care va pot afecta emotional. Dar e si ceva vindecator in felul cum sint descrise toate, in comparatiile memorabile, in tonul uneori amar, alteori ironic-amar. Asa ca, din nou, atentie! S-ar putea sa va atasati definitiv de scrisul Stefaniei Mihalache. - Adela Greceanu