Cheia pentru valorificarea adevăratului nostru potenţial
Drumul către împlinirea personală şi profesională este rareori uşor. Ce îi desparte pe cei care ating succesul de cei care nu reuşesc? Răspunsul este agilitatea emoţională, un concept nou şi revoluţionar în psihologie care ne permite să navigăm printre suişurile şi coborâşurile vieţii. Renumitul psiholog Susan David a descoperit că, indiferent cât de creativi sau de inteligenţi suntem, indiferent de tipul nostru de personalitate, agilitatea emoţională, adică modul în care gestionăm lumea noastră interioară – gândurile, sentimentele şi discursul cu sine –, este ceea ce determină în final cât de mult succes vom avea.
Oamenii se vor confrunta mereu cu capcane care îi pot duce în direcţia greşită: îndoiala de sine, ruşinea, tristeţea, teama sau mânia. Cei care au agilitate emoţională nu sunt imuni la stres şi greşeli. Diferenţa este că aceştia ştiu cum să se adapteze, să îşi pună acţiunile în acord cu valorile personale şi să facă schimbări mici, dar semnificative care le vor aduce o viaţă pe deplin împlinită.
Trăiţi la limitele capacităţilor voastre
Alegeţi curajul în locul confortului
Optaţi pentru ce este realizabil