Molly Somerville e fericită în apartamentul în care stă, își adoră pudelul, își iubește sora și pe cei patru nepoți. Mereu o rebelă, cu reputația de a intra în buclucuri, pune capac la toate când decide să-și doneze moștenirea de milioane de dolari și să trăiască din ce câștigă în urma vânzării cărților pe care le scrie. Phoebe Calebow, sora mai mare a lui Molly, este proprietara clubului de fotbal american Chicago Stars, căreia Molly îi împărtășește toate secretele, mai puțin unul: este îndrăgostită de cel mai apreciat jucător al echipei, superbul Kevin Tucker. Acesta însă are reputația unui cuceritor în jurul căruia roiesc fotomodelele. Șansele lui Molly de a-i cuceri inima par aproape inexistente, mai ales că el nici măcar nu știe cum o cheamă. Într-o seară însă, Molly decide să continue șirul necazurilor în care se bagă și se strecoară în patul lui Kevin. Evident rămâne cu inima frântă și, când crede că lucrurile nu pot fi mai rele, o sumedenie de probleme îl aduc iar pe Kevin în viața lui Molly.
Carierele și viețile lor sunt în criză… însă nu pot sta departe unul de celălalt. Dar vor putea să învețe una dintre cele mai importante lecții din viață? Că uneori, să te îndrăgostești doare, alteori te scoate din minți… dar, dacă ești foarte norocos, dragostea te poate răsplăti în cele mai speciale și neașteptate moduri.