Eram student în anul trei de facultate și lucrăm la un proiect necesar pentru un examen. Mă concentrăm profund pe calculele și desenele pe care le aveam de făcut. Fiind total absorbit în muncă, am simțit brusc cum în zona capului apare o anumită amorțeală și mă cuprinde un fel de somnolență profundă. Cele două stări, prima fiind cea de concentrare și a două fiind cea de somnolență, au creat un fel de absorbție, că și cum o pompă de vid mi-ar fi absorbit conștiința în spatele corpului meu.
Preț de câteva secunde mi-am văzut zona cefei. Eram cu capul pe mâna stânga, cu un creion în mâna dreapta și becul era față mea, luminându-mi părul. Situația inedită în care mă aflăm m-a uimit profund, dar în același timp, simțindu-mă brusc eliberat de limitele corpului meu fizic, am simțit nevoia să îmi iau zborul cât mai departe. În imediată mea apropiere s-a deschis un tunel lung și luminos în care am intrat fără să clipesc. Senzația a fost extraordinară. Cu coadă ochiului am văzut cum mă îndepărtez de clădirea în care mă aflăm, de oraș, de zona țării mele, de globul pământesc și apoi m-am afundat în vidul cosmic. Pe alocuri vedeam câte o stea, iar în jurul meu observăm dare de lumina, reprezentând urmele deplasării mele pe lângă alte stele. Modul meu de a vedea devenise global, sferic.
Vedeam și în față, dar și în urmă mea. Puteam să disting rapiditatea mișcării prin faptul că anumite structuri stelare din spatele meu se estompau rapid, ceea ce însemna că mă deplasăm cu o viteză considerabilă. În cele din urmă am văzut în imediată mea apropiere o stea care emană o lumina alb-albăstruie. Simțeam cum îmi micșorăm viteză și am început să disting conturul unei planete mari, deosebit de frumoasă, cu culori vii, înnobilată fiind de misterul unei centuri fine de meteoriți din jurul ei.