T. S. Eliot

Volumul de față reia volumul Opere poetice 1909‒1962, publicat în 2011 în seria de autor T.S. Eliot a Editurii Humanitas Fiction. Titlul Tărâmul pustiit și alte poeme 1909‒1962 marchează centenarul capodoperei lui T.S. Eliot, apărută, asemenea lui Ulise de James Joyce, în anul 1922.„În fiecare an, prezența lui Eliot se reafirmă la un nivel tot mai profund, pentru o audiență care e surprinsă că a ajuns să fie mai temperată, mai uimită, mai umilă.“ — TED HUGHES„Rămâne un mister de ce poezia scrisă după Eliot, Yeats, Stevens, Frost, sau chiar și Auden, nu mai păstrează nimic din caracterul memorabil al operelor poetice ale acestora. Poezia lui Wallace Stevens e mai atrăgătoare, și a lui Robert Frost e adesea mai sugestivă decât a lui Eliot, dar, odată ce ai citit-o pe a celui din urmă, nu-ți mai iese din minte. [...] Eliot este echivalentul în literatură al lui Albert Einstein în știință, prin aceea că toată lumea părea să știe că acești oameni au o imensă importanță fără să-și dea prea bine seama pentru ce.“ — JOSEPH EPSTEIN„Ceea ce sugerează Eliot cu începutul Tărâmului pustiit este că, așa cum Chaucer a fost primul mare talent individual din tradiția engleză, tot astfel, în anul 1922, autorul acestui poem este ultimul, cel mai recent talent individual din aceeași tradiție.“ — JAMES OLNEY..

Eseurile literare ale lui T.S. Eliot au însemnat un moment de răscruce în istoria gândirii critice a secolului XX, printre preocupările sale aflându-se relaţia dintre tradiţie şi modernitate, relevanţa istoriei în scrierea şi înţelegerea poeziei, dar şi o reevaluare a creaţiei dramatice a lui William Shakespeare care să distrugă clişeele de receptare sau revalorizarea unor poeţi ai secolului al XVII-lea englez.Noţiunea lui Harold Bloom de anxietate a influenţei – afirmaţia sa că scriitorii puternici fac istoria literaturii citindu-i şi interpretându-i greşit pe predecesorii lor ca prin aceasta să-şi găsească ei înşişi un loc în spaţiul imaginar – este o replică postromantică dictată de anxietate la viziunea clasică limpidă a lui Eliot asupra influenţei literare. Deşi teoria lui Bloom asupra genezei poemelor are o rezonanţă psihanalitică recunoscută de el însuşi – scenariul oedipian al lui Freud fiind folosit ca o analogie a relaţiei dintre poet şi predecesorul său –, atât el, cât şi Eliot, în ciuda incompatibilităţii ideologice, se întâlnesc în ipoteza că fiecare text e un răspuns la alte texte şi totodată o interpretare a acestora.“ (Greig Henderson, în Encyclopedia of Contemporary Literary Theory)..

„Traducerea volumului lui T.S. Eliot Old Possum’s Book of Practical Cats mi-a luat cam treizeci de ani. Pe parcursul primilor douăzeci și nouă, traducerile rezultate refuzau cu încăpăţânare să reproducă ritmul sprinţar al originalului, deși îi erau fidele până la mimetism și mai și rimau. Dar nu păreau deloc fidele spiritului limbii în care erau traduse. Și mă-ntrebam de ce oare?Eram gata să accept că pisicile lui Eliot erau incompatibile cu româna, dacă nu chiar cu România. Mi-am schimbat atunci radical abordarea, hotărându-mă să transplantez, în loc să traduc, «Pisicile» în română.Versiunea astfel rezultată, încheiată în mai puţin de un an, este în egală măsură, chiar dacă la prima vedere nu pare, opera comună, în sens de opus alchimic, a autorului, a traducătorului și – sper – a cititorului. Dar, în ciuda circumscrierii strict locale a acestei versiuni, la originea ei nu poate sta cu nici un chip altcineva decât T.S. Eliot.” (Florin Bican)..