Perspectiva mai larga a istoriei civilizatiilor ne-a impins mult inapoi, si daca in secolul al XIX-lea se credea ca literatura incepe in lume cu Iliada si Odiseea lui Homer sau cu scrierile sacre ebraice, astazi stim cu certitudine ca textele literare egiptene si sumeriene au fost redactate cu mult inainte si in ele intalnim o serie de prototipuri care prefigureaza in chip surprinzator pe eroii greci din epopeile homerice.
Este sigur ca textele literare ce ne-au parvenit din Orientul apropiat nu constituiau o literatura in sensul pe care-l acordam noi azi acestui concept. Nu era vorba de texte care trebuiau sa placa, sa starneasca admiratia, sa provoace plansul, ori rasul; toate aceste opere erau ritualuri, folosite fie in ceremonii magice, asa cum este intreaga literatura ugaritica, fie in ritualuri sacerdotale, in temple. Ele se citeau in cadrul unor slujbe, in temple si cel care le recepta era inca un homo religiosus, nu si un homo aestheticus, ca sa folosim expresiile lui Soren Kierkegaard.
Cert este, cu privire la creatiile literare, ca textele scrise ce ne-au parvenit au fost precedate de o literatura orala; ca multe din legendele, poemele, imnurile mesopotamiene au fost recitate mai intai si transmise prin viu grai. Proces care a putut dura secole de-a randul si se stie ca la multe popoare mari, cum au fost celtii sau traco-dacii, creatiile literare rituale nu au fost niciodata asternute in scris. Va fi existat poate o interdictie rituala de a scrie asemenea creatii ce aveau un caracter mai mult sau mai putin tainic.
Dupa ce a fost fixata in scris, literatura Orientului apropiat in general a capatat posibilitatea de a se perfectiona si imbogati considerabil.
