Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
La umbra rodiului

La umbra rodiului

Primul roman dintr-un cvintet al Islamului, La umbra rodiului e povestea prabuşirii Granadei arabe, a violentei intruziuni a catolicilor spanioli în lumea musulmană, guvernată de propriile legi. Într-o atmosferă impregnată de o senzualitate latentă, în adierea rodiilor ce aprind cerul înserării, dramele personale ale unei familii se întâlnesc cu cele ale marii istorii.În adierea răcoros-acrişoară a rodiilor din curtea nobilului arab Umar, marea şi mica istorie se întâlnesc: acolo unde Hind îşi trăieşte cei dintâi fiori ai iubirii, mezinul Yazid face primele descoperiri legate de lumea satului al-Hudayl, iar în mintea fratelui cel mare se urzesc planuri războinice. În ciuda liniştii aparente, lumea senzuală şi aromată a Granadei arabe îşi trăieşte crepusculul, căci visul unei Spanii ultracatolice este creştinarea forţată a comunităţilor de arabi şi distrugerea civilizaţiei acestora, socotită una a pierzaniei şi desfrânării. Povestea familiei lui Umar ascunde multe mistere, de la o iubire incestuoasă sfârşită tragic din pricina sentimentului culpabilităţii la erotismul irezistibil al frumoasei Hind. Vieţile tuturor par să se desfăşoare după ritmuri ancestrale, în acord cu un tip de spiritualitate care le infuzează fiecare gest cotidian şi cu un cod al onoarei tacit ce le guvernează existenţa. Dar micul univers apărat de propriile legi şi condus cu înţelepciune de bătrânii satului, care obişnuiesc să-şi ospăteze la masa lor duşmanii învinşi pe câmpul de luptă, e pe cale să dispară, la fel ca strigătul sfâşietor al muezinului în asfinţit şi ca mireasma rodiilor din curtea lui Umar...


2800 lei

Stoc epuizat
Vezi detalii
? Cauți o carte și nu o găsești pe site?

Alexandria îți recomandă