„Improvizaţie la Alma este o piesă în care încerc să-l imit pe Molière, fiind, de asemenea, o critică a unor critici. Le reproșez criticilor dogmatismul, neînţelegerea artei, refuzul lor de a înţelege teatrul. Criticii pe care-i pun în scenă în această piesă sunt niște critici militanţi.
Dacă răul pe care oamenii și-l fac unii altora își schimbă aparenţa, natura lui profundă rămâne aceeași. Am scris ca să mă întreb la rândul meu despre această problemă, despre acest mister. E tema piesei mele Ucigaș fără simbrie, unde ucigașul îl chestionează pe asasin încercând zadarnic să afle motivele urii acestuia. Ura poate avea pretexte, motive – nu. Asasinul omoară fiindcă nu poate face altfel, fără nici o motivaţie, cu un fel de candoare, de puritate. Ucigându-i pe alţii, ne ucidem de fapt pe noi înșine. A trăi dincolo de bine și de rău, a considera un lucru dincolo de bine și de rău, cum voia Nietzsche, nu este cu putinţă. El a înnebunit de milă văzând un cal bătrân prăbușindu-se și crăpând.” (EUGÈNE Ionescu)