Teodor Baconschi

Prinşi în vârtejul cotidian, uităm adesea să mai privim în preajma noastră, să înregistrăm chipurile care ne populează lumea şi anomaliile vieţii pe care o trăim. Sau, dacă o facem, o facem fără detaşare, sub imperiul furiei iscate de vreo poticnire neaşteptată, în judecăţi pătimaşe din care moderaţia este total absentă. Tocmai această cotidiană nepăsare, răscumpărată de sporadice încrâncenări, îşi propune s-o depăşească volumul de faţă — rod al unui dialog cumpănit, dar deloc lipsit de umor, purtat de doi intelectuali umanişti constant preocupaţi de fizionomia prezentului. Despărţiţi de o generaţie aproape, cei doi interlocutori, Dan-Liviu Boeriu şi Teodor Baconschi, au purces, aşadar, la un incitant schimb de idei, menit să ne poarte prin meandrele postcomunismului românesc, să stârnească perplexităţi şi să propună diagnostice pertinente, nu rareori surprinzătoare. Rezultatul demersului lor va fi cu siguranţă acela că, ridicând ochii de pe carte, cititorul va privi altfel lumea care-l înconjoară: ca pe o lume în care este adânc implicat şi pentru care este la urma urmelor, măcar în parte, şi el răspunzător...

Cartea această se adresează celor binecuvântați cu copii, arătându-le pistele clasice ale unei bune educațîi. Veți găși în ea suficiente argumente și sfaturi practice pentru a redeveni optimiști, dar și realiști, adică foarte răbdători, căci bună educație nu e o marfă, ci un proces delicat de interacțiune pedagogică, pe fondul căruia noi înșine, că părinți, suferim o necesară evoluție. Bună educație nu este nici o pradă, nici un premiu, ci un spor inteligent adus propriei umanități, într-o lume complicată si nelipsită de riscuri. Odată obținută, ea ii pregătește pe urmașii noștri pentru o viață autentică, de care se vor putea bucură pe deplin, mai ales în momentele de cumpăna, când trebuie să aleagă o schimbare de parcurs...

„Spiritual vorbind, Teodor Baconschi e un conservator de vână creştină privind cu mefienţă la spectacolul modernităţii. Superstiţia progresului îl irită, laicizarea crescândă o deplânge, tirania mass-media o repudiază, iar exhibiţionismul de pe reţelele de socializare îl predispune la stenahorie. În fond, nu se simte în largul lui în epoca noastră, având ceva dintr-un intrus care nu poate rezista prezentului decât criticându-l. Numai că în Teodor Baconschi întâlnim un critic moderat, fără vehemenţe polemice, tonul său neatingând vreodată intensitatea diatribei. Mai mult, autorul nu are predispoziţii elegiace şi nu-l poţi bănui că aureşte trecutul în numele anomaliilor prezentului. De altminteri, de la un intelectual care şi-a dat doctoratul cu o teză despre tema râsului în patristica greacă nu te poţi aştepta la mina posacă a unui observator atrabiliar, care zugrăveşte totul în tente negre. Teodor Baconschi nu e un spirit morocănos otrăvit de amărăciune, ci o fire mansuetă judecând cu clemenţă aberaţiile contemporane. În ciuda strâmtorării sufleteşti pe care o resimte în mijlocul epocii, i se potrivesc cuvintele pe care Carl Schmitt, într-un acces de luciditate sufe­rindă, le scria în franceză în jurnalul ţinut în anii de ocupaţie: «Tout ce qui arrive est adorable».“ - SORIN LAVRIC„Necunoscuţi nouă înşine şi altora, cucerim pas cu pas un spaţiu necunoscut lui însuşi şi nouă înşine. S-ar spune că necunoscutul nu se opune cunoscutului, cât aptitudinii de a recunoaşte.[…]Admit că poziţiile rigid «tradiţionaliste» au defectul paseismului. Ele preamăresc banalitatea trecutului preferabil: «„înainte era mai bine», «un nou Ev Mediu» şi celelalte. Or, atâta timp cât trecutul recent duhneşte de barbaria bolşevică, e aproape imposibil să nu fii relativ mulţumit cu situaţia prezentă. Când vii din iad, purgatoriul e plin de miresme...

Am reunit aici 45 de eseuri, dispuse in cinci sectiuni. Prima - Homo symbolicus - include zece repere dintr-o posibila atropologie a sacrului. A doua - Christianus sum - este o prefesiune de credinta formulata modest, in orizontul exemplaritatii ortodoxe. Urmatoarea - Imperium et sacerdotium - grupeaza texte privind relatia dintre Biserica si Stat, precum si dialogul nostru cu Occidentul. A patra sectiune - Perversio rerum ordine - abordeaza patologia modernitatii, in timp ce ultima - numita Mundus imaginalis - propune cateva incursiuni in geografia spirituala a crestinismului.Metafora nocturna a cunoasterii lui Dumnezeu, Iacob si ingerul ar vrea celebreze Cuvantul mai presus de marginirile rostirii.Teodor Baconschi..

Autori: Teodor Baconschi, Pr. Emanoil Băbuş, Magda Cârneci, Ruxandra Cesereanu, Pavel Chirilă; Ierom. Agapie Corbu; Ioana Costa; Mircea Deaca; Marina Dumitrescu; Augustin Ioan; Sorin Lavric; Anca Manolescu; Mircea Mihăieş; Dan C. Mihăilescu; Costion Nicolescu; Alexandru Papilian; Radu Paraschivescu; Ioana Pârvulescu, Nicolae Tzone; Marius Vasileanu; Marina Vazaca; Matei Vişniec; Sever Voinescu„ AŞA ESTE VIAŢA: NU E IMPORTANT CÂT DE MULT A ŢINUT, CI CÂT DE FRUMOS A FOST . “ SENECA„Ce mândru am fost când am împlinit zece ani şi am învăţat cuvântul deceniu! Când l-a pronunţat maică-mea („Astăzi, Dănuţ, ai împlinit un deceniu“) m-am simţit ca vechii cavaleri înnobilaţi de spada regală. Mi-am supt burtica, mi-am îndreptat spinarea, ochii mi s-au aprins presimţind viitoare, măreţe fapte de arme, iar fiorii luptei mi-au dat sfântul imbold de a goli instantaneu două sau trei cutii de bomboane.Tot aşa, la cincizeci de ani, pândeam cu nesaţ evenimentul negru sau auriu de la 52. De ce 52?“ - DAN C. MIHĂILESCU„Îmbătrânirea este vremea dilemelor mature, a interogațiilor coapte, pe calea spre bătrânețe. Prefigurând-o.“- MARINA DUMITRESCUMETAMORFOZA VÂRSTELOR„Cifrul îmbătrânirii există în noi de când venim pe lume. Cu toate acestea, un anumit stadiu existențial ne revelează, fiecăruia altfel, realitatea acestui alambicat proces. Depinde și de noi modul cum îmbă­trâ­nim sau suntem prizonierii fata­lității? Vârsta de mijloc e probabil cea mai indicată să aducă lămuriri.“ - MARINA DUMITRESCU..

Acest eseu se află în mâinile dumneavoastră pentru că sunteţi sau veţi fi un client al Facebook Inc. Aveţi probabil propria pagină, ceea ce presupune că sunteţi fericitul posesor al unui computer, al unui smartphone, al unei tablete — sau chiar utilizatorul lor alternativ. Am scris „fericitul posesor“, pentru că nivelul de dezvoltare al societăţii noastre menţine aceste jucării tehnologice într-o zonă financiar prohibitivă pentru foarte mulţi. Dorinţa de aliniere a consumatorilor români este direct proporţională cu nivelul mediu de trai: mai puţini bani, mai multe fantasme. Patetismul acestor dorinţe mi se pare firesc. Odinioară, obiectul visat era destinat unui consum personal, în orizontul ludic al reveriei egoiste. Acum, nu mai dorim jucării pentru noi şi cercul nostru restrâns de amici reali, ci terminale prin care ne conectăm, ipotetic, la întreaga lume. Orice societate umană alcătuieşte, redundant, o reţea. Indivizii sunt reuniţi în fratrii şi asociaţii diverse, valorile locuiesc laolaltă într-un imaginar mitico-religios menit să stocheze memoria comunitară, ierarhia are o verticală cu etaje interdependente. Niciodată însă societatea umană nu a fost mai complexă — şi mai ascunsă de ea însăşi — decât acum. Şi nu e vorba despre o creştere graduală a complexităţii — aşa cum se întâmplă când roata carului devine cauciuc auto —, ci despre o explozie cu indice ameţitor, despre o supernovă antropologică. (Teodor BACONSCHI)..