1905 a fost un an miraculos pentru ştiinţă. Albert Einstein publică trei lucrări: una ţinând încă de domeniul fizicii clasice (în care dă o descriere a mişcării browniene), o alta despre efectul fotoelectric (şi care avea să stea la baza dezvoltării ulterioare a mecanicii cuantice) şi, în fine, articolul apărut în Zeitschrift für Physik, „Asupra electrodinamicii corpurilor în mişcare“, actul de naştere al teoriei relativităţii. Unsprezece ani mai târziu, Einstein lărgeşte cadrul iniţial al teoriei (relativitatea restrânsă) într-o descriere care include şi câmpul gravitaţional (relativitatea generală) şi care modifică încă mai violent percepţia comună asupra realităţii.
În 1917, Einstein publică singura sa lucrare în care prezintă publicului larg ideile ce stau la baza recentelor sale rezultate: Teoria relativităţii pe înţelesul tuturor. Cartea, remarcabilă prin simplitate şi claritate, e mărturia capacităţii lui Einstein de a privi lumea fără idei ştiinţifice preconcepute şi de a ajunge până la esenţa ultimă a lucrurilor, în punctul în care intuiţia încearcă să surprindă principiile fizicii, iar imaginaţia construieşte experimente mintale sugestive. Teoria relativităţii pe înţelesul tuturor e o mărturie excepţională pentru fizicieni şi, în acelaşi timp, laboratorul gândirii lui Einstein în care pot pătrunde şi cei neiniţiaţi.
„Scopul acestei mici cărţi este de a înlesni înţelegerea cât mai exactă a teoriei relativităţii pentru cei care se interesează din perspectivă general-ştiinţifică, filozofică, de teorie, dar nu stăpânesc aparatul matematic al fizicii teoretice.“ (Albert EINSTEIN)
