Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Crestinismul. Istoria unei idei si a modului in care aceasta ne-a modelat lumea

Crestinismul. Istoria unei idei si a modului in care aceasta ne-a modelat lumea

Creștinismul este cea mai de durată și mai importantă moștenire a lumii antice, iar apariția sa – cel mai important eveniment transformator din istoria occidentală. Chiar și numeroșii occidentali de azi care au abandonat credința strămoșilor lor și refuză orice religie ca fiind o superstiție fără rost rămân în mod evident moștenitori ai creștinismului. Văzută de aproape, diferența dintre un sceptic și un credincios poate părea de nereconciliat. Dacă mărești focusul, impactul de durată al creștinismului asupra Occidentului poate fi observat în ceea ce a fost în mod tradițional considerat opusul acestuia: știința, secularismul și, da, chiar ateismul. De aceea, Creștinismul va plasa povestea felului în care am ajuns să fim ceea ce suntem și cum de gândim în modul în care o facem într-un context istoric mai larg. Pendulând în timp de la invazia persană a Greciei din 480 î.Hr. la criza în curs a migrației din Europa de azi și de la Nabucodonosor la The Beatles, va explora exact ceea ce a făcut creștinismul atât de revoluționar și de disruptiv, cât de complet a ajuns să satureze tiparul de gândire al creștinătății latine și de ce, într-un Occident care a devenit din ce în ce mai sceptic față de afirmațiile religiei, atât de multe dintre instinctele sale rămân iremediabil creștine. Scopul este dublu: să îl facă pe cititor să aprecieze cât de noi și de diferite erau învățăturile creștine când au apărut și să ne facă pe noi, și tot ceea ce luăm acum drept firesc, să părem, în consecință, la fel de stranii în ochii restului lumii. Ne aflăm la capătul unei transformări extraordinare a modului în care înțelegem ce înseamnă să fii om și o putem aprecia pe de-a-ntregul doar dacă știm cum ne-a modelat creștinismul de-a lungul mileniilor...


7990 lei

În stoc
Dinastia. Ascensiunea și căderea casei lui Cezar

Dinastia. Ascensiunea și căderea casei lui Cezar

Scriitorul si istoricul Tom Holland se intoarce la istoria romana si la povestea din Rubicon - cartea sa minunat si inteligent scrisa si documentata despre caderea Republicii Romane - cu Dinastia, o poveste fascinanta despre domnia primilor cinci imparati romani. Dinastia continua povestea din Rubicon, incepand acolo unde se termina precedenta carte: cu asasinarea lui Iuliu Cezar. Aceasta este perioada primului si probabil celui mai mare dintre imparatii romani si este o poveste plina de culoare despre domnie si distrugere, mergand de la ascensiunea lui Augustus pana la moartea lui Nero. Perioada extinsa acoperita de Holland aminteste in unele locuri de Eu, Claudius, avand in distributie cinci minunat de extravaganti (si, in trei cazuri, de-a dreptul depravati) imparati - Augustus, Tiberius, Caligula, Claudius si Nero - impreuna cu numeroase personaje secundare fascinante. Intrigi, asasinate, ambitii si tradari, lacomie, pofte, incest, lux, decadenta - povestea acestor cinci Cezari continua sa fascineze peste milenii.... Cu noua sa carte, Dinastia, istoricul britanic Tom Holland a realizat un portret al Romei timpurii care are toate detaliile palpitante si impulsul narativ ale unui roman. Holland nu trece peste golurile si incertitudinile din povestea sa, ci, in schimb, isi foloseste cunostintele despre perioada (care incepe cu asasinarea lui Iuliu Cezar si se incheie cu sinuciderea lui Nero in 68 d.Hr.) pentru a plasa relatarile vechi si adesea controversate in context si a oferi cititorului un sentiment surprinzator de visceral al violentei si brutalitatii si al excesului debilitant al Romei antice. - The New York TimesEste un material grozav, iar Holland ii face cinste cu un stil cizelat al prozei si un simt al detaliului deosebit... Absolvent atat la Cambridge, cat si la Oxford, Holland este un maestru al istoriei narative. Pentru forta etalata in Dinastia, merita o coroana de lauri. - Washington PostAbilitatea lui Holland de a opera simultan la o scara mai mica si la una mare - atat domi, cat si fores, in Roma si in afara ei, dupa cum spune Tacit - este unul dintre marile sale talente... Dinastia il plaseaza in mod categoric printre cei mai importanti scriitori de istorie popularizata din prezent. - Wall Street JournalAbordarea romanesca a lui Holland aduce un plus unei povesti pe care nu a inventat-o el. Aceasta inseamna ca relatarea lui este palpitanta si ocazional elocventa, dar uneori cadrul istoric mai larg dispare cand se concentreaza pe personalitatile colorate in defavoarea marelui imperiu intre ale carui granite se petrec toate acele orori domestice. - New York Review of BooksPrezinta abilitatea romanesca obisnuita a lui Holland de a aduce o poveste la viata, laolalta cu stapanirea extraordinara a surselor antice. Este fascinant cum, centimetru cu centimetru, Augustus si urmasii sai au transformat pe nesimtite o republica intr-o autocratie. - New York Times Book Review..


8999 lei

În stoc
Rubicon. Triumful și tragedia Republicii Romane.

Rubicon. Triumful și tragedia Republicii Romane.

O istorie minunata, plina de spirit si de informatii, a uneia dintre cele mai mari civilizatii ale umanitatii si a evenimentelor si popoarelor care au dus la transformarea ei din republica in imperiu. Intr-o dimineata intunecata de ianuarie, Iuliu Cezar, guvernatorul Galiei, a pornit calare impreuna cu cei mai apropiati aghiotanti ai sai catre raul numit Rubicon, care marca linia de frontiera cu Italia. Unui guvernator ii era interzis sa isi conduca trupele in afara provinciei care ii era alocata, iar a incalca aceasta lege foarte severa insemna o declaratie de razboi civil. Cu toate acestea, lui Cezar ii placea riscul. Ca un adevarat actor pe scena publica, asa cum fusese mereu, a citat o replica din una dintre piesele lui Menandru: "Este timpul sa aruncam zarul". Apoi a ordonat legiunii care il urma sa inainteze peste rau si spre Roma. Traversarea Rubiconului a avut atat de multe si insemnate consecinte, incat a ajuns sa fie sinonima cu orice pas important in istorie inregistrat din acel moment incoace. Cand Cezar si-a aruncat zarul, rezultatul a fost un razboi civil, unul care va sfarsi prin a distruge libertatile traditionale ale Romei si a intemeia o dictatura permanenta pe ruinele constitutiei sale. In Rubicon, istoricul si romancierul Tom Holland ne ofera o relatare tulburatoare si incitanta a caderii Republicii, una care incepe in 100 i.Hr., data aproximativa de nastere a generatiei care avea sa aduca distrugerea Republicii Romane. Urmareste apoi transformarea acestor barbati in personalitati conducatoare si traversarea Rubiconului care a marcat finalul expansionismului pentru care luptasera. Rubicon surprinde suspansul si drama celor mai cunoscute rivalitati politice ale Romei si ii dezvaluie atmosfera vibranta si electrizanta, in tot acest timp prezentand unele dintre cele mai cunoscute personalitati din istorie: Iuliu Cezar, Cicero, Spartacus, Cleopatra, Brutus, Pompei, Vergiliu si Augustus. Rubicon este acea cronica a Romei pe care am asteptat-o cu totii - plina de informatii atent cercetate si absolut impresionanta. • Castigator al Premiului Hessel-Tiltman pentru Istorie• Finalist al Premiului Samuel Johnson  Avem in fata noastra o culme a istoriei narate... M-a tinut realmente prins, ba chiar m-a obsedat... Intrigi si lupte politice sangeroase si complicate, oratorie stralucita, realizari uimitoare in materie de cuceriri si cruzimi. Prezentarea lucida pe care i-o face Holland acestei civilizatii straine se misca intr-un ritm perfect. Nu se aventureaza la comparatii facile cu vremurile noastre, dar ai senzatia de a fi martor, prin autor, la dificultatea persistenta de a reconcilia puterea si pacea. - Ian McEwan, Books of the Year Holland scrie, de la inceput pana la sfarsit, cu o minunata insufletire... Este o lectura fantastica si o mostra de remarcabila eruditie. Ca introducere in istoria romana, cu greu ar putea fi mai buna. - Christopher Matthews, Daily Mail O realizare desavarsita, o carte care va merita citita in continuare, si dupa ce moda politica va fi trecut mai departe... Pentru orice neofit care vrea sa cunoasca istoria Republicii Romane, dar s-a saturat sa-i auda pe oameni tinand-o intruna cu ce au facut romanii pentru noi si vrea sa stie ce (si cum) au facut romanii pentru ei insisi, o carte mai buna probabil ca nici nu poate fi. - Peter Stothard, Times Literary Supplement Un model de cum trebuie scrisa o istorie populara a lumii clasice… un studiu captivant asupra perioadei... cel mai usor de citit volum despre ultima parte a Republicii Romane, de la Revolutia romana a lui Ronald Syme... Data viitoare cand voi mai fi intrebat de cineva de ce ar trebui sa studieze istoria romana, Rubicon este una dintre primele carti pe care le voi recomanda. - Richard Miles, The Guardian Drama stropita cu sange a ultimelor decenii ale Republicii Romane... este redata cu prospetime, cu un spirit fantastic, cu verva narativa si cu intuitie... Ce personaje au mai fost in aceasta drama! Holland le readuce la viata cu o stralucire tipica romanului, care ilumineaza nu doar acea lume disparuta, ci si pe a noastra. - Christopher Hart, Independent on SundayTraducere din limba engleza de Monica Gradinaru...


7999 lei

În stoc
? Cauți o carte și nu o găsești pe site?

Alexandria îți recomandă