Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Spionul pelerin. Războiul meu secret cu Putin, KGB, Stasi

Spionul pelerin. Războiul meu secret cu Putin, KGB, Stasi

Tom Shore
  • 4490 lei
În stoc

Wishlist

Aceasta este una dintre marile povești nespuse ale secolului XX!

Spionul pelerin este relatarea nemijlocită a misiunii îndeplinite de un fost ofițer SAS trimis în spatele Cortinei de Fier, pentru a găsi pe cineva care nu vrea să fie găsit și a felului în care, într-o acțiune ulterioară, acesta a fost nevoit să dejoace atât mașinațiunile unui misterios ofițer KGB – un anume Vladimir Puțin –, cât și un complot criminal pus la cale de conservatorii de la Kremlin. O eventuală reușită a acestei conspirații ar fi oferit rușilor pretextul căutat pentru a scoate tancurile pe străzile Germaniei de Est. Astfel, Zidul Berlinului nu ar mai fi căzut, iar harta Europei ar fi arătat astăzi cu totul diferit.

Cartea aceasta este o poveste cu urmăriri pe acoperișuri, interogatorii luate teroriștilor pentru aflarea unor informații vitale, o femeie frumoasă din Germania de Est (suspectată că ar fi spioană Stasi), trădarea din partea unor persoane în care eroul are încredere, o goană prin pădure cu agenți dușmani pe urme și o culminantă luptă cu pistoale la Castelul Colditz (folosit odată de sovietici ca spital de psihiatrie și unde erau ținuți disidenții).

În romanele cu James Bond, agenții MI6 sunt cei care îndeplinesc asemenea misiuni, dar în realitate, atunci când au de înfruntat un dușman nemilos, într-un mediu izolat și periculos, serviciile de informații apelează la membrii Forțelor Speciale Britanice. Este prima dată când un martor din interior povestește despre felul în care agenții britanici sub acoperire fac orice este necesar pentru a proteja interesele Marii Britanii în străinătate – dezvăluind amestecul pe care l-au avut în diferite evenimente mondiale.


Etichete: Librărie, Alexandria Librării, Spionul pelerin, Războiul meu secret cu Putin, KGB, Stasi, Tom Shore, Editura Niculescu

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

V-ar putea interesa și...


Țara pe care o iubesc. Memorii din exil

Țara pe care o iubesc. Memorii din exil

Regina Maria a României


2500 lei

Și eu am trăit în comunism

Și eu am trăit în comunism

Ioana Pârvulescu


4900 lei

Jurnal 2003-2009

Jurnal 2003-2009

Oana Pellea


3200 lei

Evita. Viața secretă a Evei Peron

Evita. Viața secretă a Evei Peron

Marysa Navarro
Nicholas Fraser


2990 lei


Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.