O bijuterie semnată de mama mominilor.
Pe o insulă minusculă și adorabilă din Golful Finlandei, Sophia, o fetiță care începe să deschidă ochii asupra lumii, și bunica ei extraordinară își petrec o vară de neuitat. Scormonesc după proteză în tufe de bujori, hoinăresc împreună pe insulă, meșteresc bărci din scoartă de copac, își construiesc o Veneție în miniatură, dezbat probleme grave despre Dumnezeu, viață, dragoste și moarte, spionează cu nerușinare casele vecinilor de pe alte insulițe, se dau în vânt după furtuni, fac schimburi nostime de pisici, după toanele nepoatei, și au tot felul de aventuri năucitoare. Bunica pare cam morocănoasă la prima vedere și are un umor destul de sec, dar ea este cea care îi încurajează, de pildă, pornirile științifice ale nepoatei, scriind după dictare un delicios Tratat despre râmele rupte.
Cele două formează o pereche memorabilă și indestructibilă, menită parcă să ne aducă aminte tot ce este mai frumos și mai vulnerabil în ființa umană. Cartea verii ne spune încă o dată, într-un mod idilic și înduioșător, că doi oameni își pot crea singuri o lume a lor la fel de perfectă ca o insulă.
„Tove Jansson a fost genială. Ne-a dat acest roman minunat, frumos, înțelept și totodată foarte haios.” (Philip Pullman)
„Cartea verii e ca un fluture eliberat într-o cameră plină de elefanți. Un microcosmos care atinge perfecțiunea, un imn desăvârșit închinat lucrurilor mici, o lectură tihnită. Cartea veriieste o lume sine.” (Ali Smith, The Guardian)