Celebrul umorist britanic Jerome K. Jerome continuă în Trei pe două biciclete aventurile eroilor din Trei într-o barcă, de data aceasta într-un periplu prin Germania, născut ca o revoltă mută împotriva vieţii clasei de mijloc din epoca edwardiană. Observator şi povestitor, dar şi personaj, autorul realizează o satiră la adresa mentalităţii germane, surprinsă în manifestările ei comice, ca şi a ordinii sociale prusace riguroase, satira punctată în contrapondere cu subtile ironii faţă de optica britanică.
Umorul lui Jerome – uneori cu o urmă de sentimentalism, alteori sentenţios – cunoaşte o gama largă de nuanţe, de la absurd şi caricatural până la ironia fină. Conservator şi anarhic în acelaşi timp, profund implicat, dar şi detaşat, acest umor păstrează un simţ al echilibrului comic, a cărui normalitate se bazează pe perspectiva ironica asupra timpului – călăuză, filosoful, prietenul şi bufonul lui Jerome, ‚bunul învăţător Timpul”, căruia îi este dedicată această carte.