Puterea cărților…
Cărțile au puterea de a ne transporta în lumi diferite, de a ne provoca imaginația și de a ne face să reflectăm asupra problemelor și dilemelor umane. Un astfel de titlu interesant este „Triaj prin sânge și valuri”, apărut la editura Tribuna 2024, scrisă de poetul Alexandru Petria. Poezie plină de suspans și posibilitatea explorării aspectelor profunde ale vieții: „când încep să fugă câinii din oraș/ pentru o viață/ apa uscată/ fiecare om cu ploaia lui/ cum ai o singură moarte, așa și-o singură voce/ numai râu să nu fii!”. „Triajul” este, de altfel, un termen ce denotă evaluarea rapidă a rănilor sau afecțiunilor pentru a se stabili ordinea priorității în tratare sau salvare. Prin utilizarea acestui termen asociat cu „sânge” sugerează că lumea propusă ar putea fi una despre alegeri dificile, considerente morale sau chiar supraviețuire. Este interesant să reflectăm la modul în care personajele vor trebui să facă față situațiilor complicate și să își asume responsabilitatea pentru deciziile lor: „inima răsuflă în pipa de pe masa sufrageriei,/ tresaltă perdeaua de mătase,/ inima bate în scârțâitul ușii/ ce se prelinge ca un covor roșu,/ saltă ritmul în excursiile așteptate,/ inima ascuțită a cuțitului despică/ atriile și ventriculele pâinii,/ când mănânci o friptură/ inima zemoasă din ea se atinge/ de inimile sării și piperului,/de inima verde a rozmarinului,/ nu umbla după ceva în afara inimii,/ numai vidul îl pătrunzi doar cu mintea”.
Pe de altă parte, adăugând conceptul de „valuri” la acest titlu, suntem conduși spre ideea unei aventuri pe mare sau într-un mediu natural periculos. Valurile reprezintă schimbare, imprevizibilitate și putere – iar această combinație cu triajul prin sânge poate indica faptul că personajele vor trebui să se confrunte cu forțe exterioare copleșitoare sau demonii interni. Așa cum ar spune poetul, Alexandru Petria: „Fericirea nu lasă urme la ușă/ numai nefericirea te așteaptă de la gard”. „Triaj prin sânge și valuri” așteptarea spre un alt drum. Lumea dorește să schimbe macazul iar sângele din noi parcă a ajuns gâlgâit. O carte care ne mângâie în fumul unui joint imaginar, o ultimă țigară a sângelui ce ne respiră: „joint/ în creștere,/ unghia lunii/ zgârie cerul/ ca să curgă din el lumina.” (O recenzie de Petru Jipa)
