„Nimeni nu va şti vreodată cum m-a afectat Cu sânge rece. M-a ros până în măduva oaselor. Aproape m-a ucis. De fapt, într-un fel, chiar m-a ucis.” (Truman Capote)
La sfârşitul anului 1959 America era zguduită de o misterioasă crimă multiplă: într-un mic orăşel din Kansas patru membri ai unei familii îndrăgite de comunitate au fost ucişi într-o noapte, aparent fără motiv. Truman Capote s-a documentat timp de 6 ani pentru scrierea cronicii acestei crime, fiind ajutat în demersul său şi de scriitoarea Harper Lee. Cei doi au mers pe firul investigaţiei care a dus la prinderea ucigaşilor, prezentând în paralel eforturile poliţiei şi acţiunile celor doi făptaşi. Analiza psihologică fină, stilul concis, dar elegant, aflat la graniţa dintre literatură şi reportaj fac din Cu sânge rece primul mare „roman de nonficţiune“ al literaturii americane. Un roman cult emoţionant, intens, incitant.
„Cartea lui Truman Capote îţi îngheaţă sângele în vine şi-ţi pune mintea la contribuţie. Un roman zguduitor.” (The New York Review of Books)