Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Tudor Arghezi

Tudor Arghezi

Tudor Arghezi (pseudonimul lui Ion Nae Theodorescu, n. 21 mai 1880, București – d. 14 iulie 1967) a fost un scriitor român cunoscut pentru contribuția sa la dezvoltarea liricii românești sub influența baudelairianismului. Opera sa poetică, de o originalitate exemplară, reprezintă o altă vârstă marcantă a literaturii române. A scris, între altele, teatru, proză (notabile fiind romanele Cimitirul Buna Vestire și Ochii Maicii Domnului), pamflete, precum și literatură pentru copii. A fost printre autorii cei mai contestați din întreaga literatură română. Pseudonimul Arghezi provine, explică însuși scriitorul, din Argesis - vechiul nume al Argeșului. Ovid S. Crohmălniceanu propunea în studiul consacrat operei poetului din Istoria literaturii române între cele două războaie mondiale o altă explicație, pseudonimul ar proveni din unirea numelor a doi celebri eretici, Arie și Geza. Arghezi este unul dintre autorii canonici din literatura română. După o altă ipoteză, numele poate veni de la numele bonei (Ergézi Rozália) care de fapt ar fi adevărata mamă.


Cartea cu jucării

Cartea cu jucării

In paginile Cartii cu jucarii traiesc doi copii, de trei si de patru ani, Barutzu si Mitzura. Tatal lor, ca si cum ar avea sub un microscop doua gaze, le studiaza miscarile si pataniile zilnice din universul familial si le urmareste formarea si afirmarea. "Tatutul" este judecatorul lor, cand poznele copiilor intrec masura si el trebuie sa rezolve, cu tact, problemele de etica. E si tovarasul lor de joaca plonjand in lumea basmelor, scotand cate o pilda pentru cei doi mititei. Arghezi intrebuinteaza, cu obisnuita sa maiestrie de a povesti faptele mici, toate "elementele cromatice ale limbii": epitetul, metafora, repetitia de cuvinte si de versuri. Acesta este stilul lui Arghezi, caracterizat de simplitate, muzicalitate si plasticitate. Aici descoperim secretul unei carti care, de la aparitia sa, in 1931, nu inceteaza sa uimeasca si sa incante. Cartea cu jucarii, datorita perfectiunii sale artistice, e o carte cu jucarii literare. "Sunt scrieri care, citite la orice varsta procura desfatari reinviate cu fiecare noua lectura. Cartea cu jucarii, mai cu seama, e un basm al copilariei cum nu sunt multe in literatura lumii." Dumitru Micu, critic literar roman. Tudor Arghezi (1880-1967), poet roman. Numele sau la nastere a fost Ion Nae Theodorescu, nume cu care a si debutat, in 1896, cu o poezie publicata intr-o revista condusa de Alexandru Macedonski. In urmatorii ani semneaza cu pseudonimul Ion Th. Arghezi, entuziasmandu-i pe poetii moderni, ingrozindu-i pe traditionalisti. Intre 1905 si 1910 a trait in Franta, apoi in Elvetia, scriind versuri, frecventand cursurile universitatilor din Fribourg si din Geneva. La intoarcerea in tara a publicat in revistele vremii, facandu-se cunoscut atat pentru versurile sale, cat si pentru pamfletele politice si literare. In perioada interbelica a ajuns sa fie cu adevarat acel Arghezi care a intrat in istoria literaturii romane drept unul dintre cei mai mari poeti romani si unul dintre cei mai corozivi publicisti. Dupa instalarea comunismului, a fost o vreme ostracizat, dar dupa 1952 s-a lasat "recuperat" de noul regim, care i-a oferit titluri si demnitati. Poezie: Cuvinte potrivite (1927), Flori de mucigai (1931), Carticica de seara (1935) etc. Proza: Tablete din Tara de Kuty (povestiri, 1933), Cimitirul Buna-Vestire (roman parabolic, 1934), Lina (roman, 1942) etc...


3399 lei

În stoc
Cimitirul Buna-Vestire

Cimitirul Buna-Vestire

„Aparent abstract, absurd, e și fundamentul întâmplărilor din "Cimitirul Bună-Vestire", un român al eșecurilor, în care destinul nu mai presupune vreo forță transcendență. Pentru nefericitul Unanian, intelectual subțire (alt "doctor", doctor în Litere și aspirant la o catedră universitară), destinul, văzut că labirint, e de natură socială, terestră, existența perso­najului lovindu-se neîncetat de opoziția mediului burghez care-l condamnă ratării fără ieșire. Spațiul claustrării tragice din Ochii Maicii Domnului era în final ch­ilia monahală; în cazul lui Unanian, "întâiul de la Abecedar până la doctorat", spațiul crizei finale e cimitirul, protagonistul romanului, șomer cu familie grea, devenind fără voie intendent în lumea morților. Arghezi operează cu personaje oarecum tipice, acestea reprezentând până la un punct categorii sociale: evoluează astfel ministrul, intelectualul, slugă, groparii, plus diverse elemente de coloratură; în dialog alternează viață și moartea, realului îi succeda fantasticul. Naratorului cimitirul îi pare o dată "că un preludiu de Răi", drept care o secvență de toamna are unduiri muzicale de poem. "Lumina e astăzi atât de frumoasă, încât vastă-i sonoritate torențială târăște și cimitirul într-un peisaj nou, care nu mai seamănă cu realitatea. Țară morților capătă consistentă abstractă a unei priveliști prin telescop…” (Constantin Ciopraga)..


2400 lei

Stoc epuizat
Vezi detalii
? Cauți o carte și nu o găsești pe site?

Alexandria îți recomandă