Umberto Eco

Scrierile din aceasta carte au aparut intre 2000 si 2005, ani ce au inclus acel terifiant 11 septembrie, razboaiele din Afghanistan si Irak, instaurarea in Italia a unui regim de populism mediatic. Citindu-le, ne dam seama ca inca de la sfarsitul mileniului trecut s-au confirmat pasi dramatici inapoi. si-a facut din nou aparitia spectrul pericolului galben, a reinceput polemica antidarwiniana din secolul al XIX-lea, avem de-a face din nou cu o ofensiva a antisemitismului, s-a redeschis Contenciosul intre Biserica si Stat. Ca si cum istoria, vlaguita de salturile facute vreme de doua milenii, se repliaza modificandu-si din mers propriii pasi. "Inainte ca racul", emblema sub care Umberto Eco, o exemplara constiinta civica a Italiei si a Europei, propune lumii sa se opreasca din aceasta cursa retrograda, si cu atat mai periculoasa, a istoriei postmoderne...

Cele 12 texte publicate în acest volum reprezintă prelegeri susţinute de către umberto Eco în cadrul festivalului La Milanesiana, între anii 2001 și 2015. Acestea au fost prezentate de autor sub formă de lectio magistralis, adesea în- soţite de ilustraţii. Textele izvorăsc, cel mai adesea, din temele propuse anual de Milanesiana, pentru ca apoi să curgă ase- menea unui râu de erudiţie, ce cuprinde atât filosofie, cât și literatură, estetică, etică și mass-media. Autorul răstoarnă aforismul medieval care dă titlul volu- mului: „Poate că mişună deja în umbră giganţi pe care nu-i cunoaştem, pregătiţi să se caţăre pe umerii noştri, ai piticilor."..

Cu toate că este ilustrată cu sute de capodopere ale tuturor timpurilor, aceasta nu este doar o istorie a artei. Imaginile, ca şi ampla antologie de texte de la Pitagora până în zilele noastre, ne ajută să reconstruim diferitele idei despre frumuseţe care s-au manifestat şi care au fost discutate începând cu Grecia antică şi ajungând până la noi. Cartea ilustrează modul în care a fost felurit concepută frumuseţea naturii, a florilor, a animalelor, a trupului omenesc, a astrelor, a raporturilor matematice, a luminii, a pietrelor preţioase, a veşmintelor, a lui Dumnezeu şi a Diavolului. Chiar dacă au ajuns până la noi doar textele filosofilor, ale scriitorilor, ale oamenilor de ştiinţă, ale misticilor sau ale teologilor, precum şi mărturiile artiştilor, cu ajutorul acestor documente poate fi reconstituit şi felul în care era percepută frumuseţea de către cei umili sau marginalizaţi, de către oamenii de rând din toate timpurile. Se poate vedea cum nu numai de-a lungul a mai multe epoci, ci uneori şi în cadrul aceleiaşi culturi, diferitele concepte de frumos au intrat în conflict unele cu altele. Le revine cititorilor, parcurgând aceste pagini, să hotărască dacă, prin nenumăratele sale întrupări, ideea de frumuseţe şi-a păstrat sau nu unele trăsături constante. Oricum, ei vor avea parte de o pasionantă aventură intelectuală şi emoţională.S-ar putea să-ți placă și.....

Oamenii au inventat mereu tărâmuri imaginare de cercetat, de cucerit pentru a nu dezarma în faţa ostilităţii vremurilor şi a vitregiei sorţii, de frică în faţa măreţiei copleşitoare şi misterioase a naturii sau, pur şi simplu, din prea-plinul imaginaţiei. Făcând harta acelor tărâmuri, Umberto Eco ne invită la o călătorie prin aceste lumi, pentru a le urmări naşterea, evoluţia şi, uneori, dispariţia. Istoria tărâmurilor şi locurilor legendare este o carte fundamentală, în care se vor regăsi nu doar intelectualii îndrăgostiţi de fantezii şi studii medievale, ci şi cei dependenţi de legendele copilăriei, aventurierii care, odată porniţi în căutarea ţărilor şi paradisurilor imaginare, ştiu că nu doar destinaţia este importantă, ci şi călătoria în sine...

Memoria vegetală reunește noile reflecții ale lui Umberto Eco despre lumea străveche și fascinantă a cărților, despre bibliofilie, despre memorie și bucuria lecturii. Un volum elegant și rafinat, în care Eco face un elogiu al cărților, al lui biblos și a lui liber, născute înaintea tiparului sub forma sulurilor de hârtie, și a căror etimologie trimite la scoarța de copac, la acea memorie vegetală născută mai întâi cu scriitura, apoi cu papirusurile și hârtia de carte. O carte pentru bibliofili, dar nu numai, capabilă să transmită tuturor plăcerea lecturii ca dialog neîntrerupt cu scriitorii. Un dialog fără limite de timp, care te duce cu gândul la memorie și știință, la emoții și experiențe altfel pierdute...

Între 1959 si 1961, Umberto Eco a publicat în revista italiană Verri o serie de texte satirico-parodice vizând o diversitate caleidoscopică de teme ale lumii contemporane. Peste doi ani, în 1963, textele aveau să fie strânse în volumul de mare succes Jurnalul minim. Un nou volum, Il secondo diario minimo, a fost publicat în 1992. Versiunea românească reprezintă o selecţie din această ultimă ediţie. Tonul sarcastic şi ironia muşcătoare fac ca tuşele groase în care scriitorul italian infăţişează o realitate sau alta să scoată în evidenţă tocmai acele detalii stânjenitoare şi sâcâitoare, pe care, dintr-o prea mare obişnuinţă cu ele, nici măcar nu le mai băgăm în seamă. După cum însuşi autorul mărturiseşte, intenţia cărţii – a cărei deviză este Lăsaţi-mă să mă amuz! – depăşeşte cu mult semnificaţia etică a dictonului Ridendo castigat mores. Căci aici nu intenţia moralizatoare precumpăneşte, ci dorinţa lui Eco de a induce cititorului acea luciditate amară pe care n-o poţi îndeobşte căpăta decât amuzându-te copios. Treptat însă, savoarea umorului va lăsa locul unei alte savori, mai adânci şi mai stăruitoare, aceea a tristeţii de a ne simţi puşi în faţa unor adevăruri pe care am fi dorit să nu le ştim...

În Iliada, întâlnim două modalităţi de reprezentare. Prima este exemplificată prin descrierea scutului lui Ahile de către Homer: este o formă desăvârşită şi completă în care Vulcanus povesteşte ceea ce se cunoştea despre un oraş, zona agricolă din jur, războaiele şi riturile închinate păcii, specifice acestuia. Cealaltă apare odată cu neputinţa poetului de a face cunoscute numărul şi identitatea tuturor războinicilor ahei: deşi cere ajutorul muzelor, trebuie să se limiteze la aşa-zisul, de altfel nesfârşitul, catalog al navelor, care se termină, într-o formă ideală, cu etcaetera. Cea de-a doua modalitate a reprezentării este enumerarea sau înşiruirea. Există enumerări limitate, care au scopuri practice, precum catalogul tuturor cărţilor dintr-o bibliotecă; dar există şi cele care vor să sugereze mărimi nenumărate şi care ne angrenează în vâltoarea infinitului. Antologia reunită în acest volum dovedeşte bogăţia infinită a enumerărilor din istoria seculară a literaturii, de la Hesiod la Joyce, de la Iezechiel la Gadda. Adesea, sunt întocmite doar de dragul înşiruirii, al muzicalităţii sau chiar dintr-o plăcere ameţitoare de a reuni elemente lipsite de o legătură specifică, aşa cum se întâmplă în cazul enumerărilor haotice. Dar această lucrare nu are doar meritul de a dezvălui o formă literară, rar studiată; evidenţiază, de asemenea, capacitatea artelor figurative de asugera enumerări nesfârşite, chiar şi atunci când reprezentarea pare strict limitată de rama tabloului. Astfel, cititorul va regăsi în aceste pagini o înşiruire de imagini care îl vor determina să simtă vâltoarea infinitului..