Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Un centimetru de timp

Un centimetru de timp

Doru Arăzan Jr.
  • 3000 lei
În stoc

Wishlist

Nu e prima carte a lui Doru Arăzan pe care o citesc, dar este – în mod ciudat – cea mai adânc omenească. Spun „în mod ciudat”, pentru că această „cădere în dragoste” față de ființele din jur ar fi fost mai la locul ei în proză, în romanele pe care i le-am citit și care mi-au plăcut. Dar era încă doar literatură, în timp ce acest mare poem postmodern urcă din cuvânt în aura lui toată încărcătura de realitate pe care îndrăznește să o prelucreze. Rareori mi s-a întâmplat să văd cum, într-un poem postmodern cu întâmplări și personaje, la temperatura poeziei, realitatea se topește într-o magmă fierbinte de bunici și nepoți, și părinți, și copii, curgând ca un fluviu al iubirii spre sfârșitul, aproape idilic, al lumii. Imn închinat familiei, tradiției, moștenirii binelui din generație în generație, acest poem dovedește emoționant că poezia este ceea ce rămâne după ce, în afara dragostei, nu mai există nimic. (Ana Blandiana)

* * *

Toate textele sînt al dracului de triste, așadar extrem de frumoase. Sigur că-i faci pe proști să se simtă nasol, iar ei vor să se simtă fericiți, Un centimetru de timp mi-a adus aminte ce mi-a spus cîndva, acum 25 de ani, patronul editurii: mi-a plăcut, dar nu poți să scrii și tu ceva vesel, că ai umor, vine lumea de la muncă, se apucă să te citească și se întristează. Nu știu nici eu ce sînt, amesteci genuri în chipul cel mai fericit – și proză, și jurnal, și poezie. Mai ales poezie. Mă bucur tare, tare mult că le-ai scris, și mă mir imens că ai pus minunățiile astea pe rețea. PUBLICĂ-LE! (Răzvan Petrescu)

* * *

Doru Arăzan creează tablouri epurate, Zen. E atent la cele mărunte ale cotidianului, cele care scapă urechii și ochiului, fiindcă ne sînt prea familiare. Cele care formează fundalul. E gradul zero al scriiturii și ștergerea sinelui. Nedemonstrative, și neretorice, poemele pot părea etiolate. Surdina însă creează doar un cadru pentru contemplarea reculeasă. (Dan Ungureanu)

* * *

DORU ARĂZAN JR este prozator, membru al Uniunii Scriitorilor din România. Născut la 5 august 1975, Timişoara. Volume publicate: Periplul sinelui, proză scurtă, Timişoara, Editura Unicon, 1996; Ea, aforisme-proză scurtă, Timişoara, Editura Unicon, 1999; Trei sute şi câteva zile, aforisme-proză scurtă, Timişoara, Editura Brumar, 2001; Pistrui, proză scurtă, Timişoara, Editura Brumar, 2007; Cora, roman, Bucureşti, Editura Curtea Veche, 2010; cofondator şi redactor al revistei independente de artă Clipa; colaborator la Radio Timişoara, „Caligrafii de buzunar”.

 


Etichete: Un centimetru de timp, Doru Arăzan Jr., Editura Scoala Ardeleana, carte, librarie, promotie, Alexandria Librarii, reducere

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.