Când Virgil s-a trezit în acea dimineață de vară, habar n-avea prin ce urma să treacă. A plecat grăbit spre casa lui Kaori Tanaka, prietena lui cititoare-n stele, și, ca de obicei, a luat-o prin pădure. Știa drumul, știa pădurea, ce nu știa era că fix în acea zi avea să se întâlnească cu cel mai mare bully din școală. Și ce nu mai știa era că fata de care îi plăcea, Valencia, se îndrepta și ea spre Kaori, luând-o prin aceeași pădure. Să fie totul o simplă coincidență sau unele lucruri sunt menite să se întâmple?
„Protagoniștii îndrăzneți și povestea iscusită vor fi pe placul tuturor celor care s-au simțit la un moment dat puțin pierduți în univers. Cititorii vor fi imediat atrași de romanul acesta, care are ceva pentru fiecare: umor, acceptare de sine, familie și un sfârșit profetic.“ School Library Journal