Închisă, deschisă sau întredeschisă, ușa este un reper pentru o geografie intimă. Pictură și teatrul îi acordă un loc privilegiat, revelandu-i poetică. Dincolo de funcția cartografică, ușa dezvăluie relația noastră cu interiorul și exteriorul. Dar, spunea Maeterlinck, „lumea nu se oprește în pragul ușilor“.
George Banu examinează ușa analizând gesturi cotidiene și existența comunitară, fără a sacrifica dimensiunea ei simbolică. El dezvăluie atracția artiștilor nordici pentru interioare închise, strict ordonate, sau iubirea artiștilor mediteraneeni pentru încăperi tangente grădinilor și pădurilor. Ușa poartă amprenta unei culturi.
O descoperim la mari pictori și la autori celebri, la Rembrandt și Velázquez, la Strindberg și Kafka. Se detașează însă și creatori inediți ce semnează adevărate poeme vizuale: Pieter de Hooch, Hammershøi, Antoni Tăulé… La niciunul dintre ei, ușa nu este tăcută… După exploatarea acestei subtile geografii intime, pentru noi ea capătă un sens nebănuit și devine elocventă poetic.
