Valentin Naumescu este doctor în ştiinţe politice, conferenţiar la Departamentul Relaţii Internaţionale al Facultăţii de Studii Europene, Universitatea „Babeş‑Bolyai” din Cluj‑Napoca. Din 2015 este abilitat pentru conducerea de doctorate în domeniul relaţii internaţionale şi studii europene. A fondat (în 2013) şi conduce Grupul de Reflecţie Citadel. Este expert independent al Comisiei Europene în domeniul relaţii internaţionale. Este iniţiatorul şi coordonatorul programului de master în Relaţii Internaţionale, Politică Externă şi Managementul Crizelor. Printre cele mai recente cărţi ale sale se numără Democracy and Security in the 21st Century: Perspectives on a Changing World (ed., Cambridge Scholars Publishing, 2014), Marile schimbări. Crize şi perspective în politica internaţională (Trei, 2015), The European Union’s Eastern Neighbourhood Today: Politics, Dynamics, Perspectives (coeditată împreună cu Dan Dungaciu, Cambridge Scholars Publishing, 2015) şi Criza Uniunii Europene şi ordinea globală în era Trump (Trei, 2017). A publicat, în calitate de unic autor sau coordonator, 11 cărţi, circa 60 de articole ştiinţifice în reviste indexate şi volume colective şi peste 300 de analize şi comentarii de politică internaţională, fiind deseori citat în presa europeană şi internaţională. De asemenea, are experienţă diplomatică substanţială, îndeplinind funcţiile de secretar de stat la Ministerul Afacerilor Externe (2005‑2007), consilier diplomatic în Centrala MAE (2007‑2008) şi consul general al României la Toronto (2008‑2012). Are gradul diplomatic de ministru‑consilier, obţinut prin concurs.
Valentin Naumescu
Stoc epuizat
Vezi detalii
Cauți o carte și nu o găsești pe site?