Relațiile dintre aromani și dacoromâni în trecut

Valeriu Papahagi, Relatiile dintre aromani si dacoromani in trecut (editie ingrijita si prefata deAlexandru Gica).Astazi, cand stiinta istorica se intereseaza de trecutul tuturor popoarelor de pe glob, indiferent daca suntmari sau mici, am socotit ca istoria elementului aromanesc sud-dunarean trebuie cunoscuta inamanuntime.Strang deci, intr-un fel de Corpus, izvoarele care vorbesc de acest element: cronici bizantine sioccidentale, documente de la Muntele Athos, Analele din Bari, relatarile rabinului Beniamin din Tudela,cronici si documente catalane, opere istorice spaniole consultate in Biblioteca Nationala din Madrid,documente din arhivele Venetiei si ale Parisului, de la British Museum, din arhivele Budapestei, cronicileromanesti din secolele al XVII-lea si al XVIII-lea, istoricii dalmati, operele calatorilor si cercetatorilorromani si straini, rapoarte diplomatice, memorii publicate ale istoricilor si filologilor romani si straini, inlegatura cu trecutul si limba aromanilor. (Valeriu Papahagi).L-am intalnit pe Valeriu Papahagi in 1975. Ani la rand, cand doream sa materializez cumva ideea desavant, ma gandeam la Valeriu si la biblioteca lui. In 1999, am auzit de la mai multi batrani aromanidespre existenta unei Istorii nepublicate scrise de Valeriu Papahagi. In 2007, am intrat in posesiafotografiilor manuscrisului acestei Istorii. In 2015, a fost tiparita Istoria lui Valeriu. Dupa o confruntare acartii cu copia pe care o aveam, am constatat ca lipsesc 255 de pagini din cele 385 ale manuscrisului„Relatiile dintre aromani si dacoromani in trecut” (un capitol al proiectatei Istorii). Intalnirile cu Valeriudin 1975, stirile care mi-au parvenit incepand cu 1999 despre existenta acestui manuscris, intrarea inposesia reproducerii manuscrisului in 2007 si erorile echipei care a publicat cartea lui Papahagi, in 2015,sunt episoade ale destinului care m-a adus sa editez acest manuscris.Subiectul principal al manuscrisului este analiza constientizarii de catre unii aromani a inrudirii curomanii si descrierea actiunilor intreprinse de statul roman pentru ajutorarea aromanilor din Turcia. Textuleste o fresca impresionanta prin multitudinea detaliilor, prin acea „sfanta rabdare” a lui Valeriu Papahagi(de care vorbea Iorga), de „a strange faptele marunte”, dar semnificative. Valeriu Papahagi a murit intimp ce redacta acest manuscris. Una din ultimele povesti relatate de el vorbeste despre nasterea sa.Simbolic, cartea lui se incheie cu nasterea sa in text si cu moartea sa in lumea „reala”. (Alexandru Gica)..