Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Vând orice, oricând, oricui

Vând orice, oricând, oricui

Adrian M. Cioroianu
  • 3900 lei
În stoc

Wishlist

„Sunt vanzator, vand. Vand orice, oricand, oricui. Cred cu tarie ca un vanzator bun este acela care poate vinde orice. Daca eu sunt cel mai bun vanzator de telefoane mobile și de maine vand piscine, trebuie sa fiu și acolo la fel de bun.” Cu un astfel de crez, ca o coloana vertebrala bine infipta in realitatea organismului sau profesional numit „Vanzari”, dar și cu umor, ironii și reflecții „de viața și meserie”, Adrian M. Cioroianu iși prezinta, in cartea sa in curs de apariție la editura EVRIKA, spumoasele experiențe și invațaturi. Nu e puțin lucru sa te afli, timp de 15 ani, intr-o liga a celor mai buni vanzatori de „orice”, sa smulgi fiecarei clipe, intalniri, pațanii, fiecarui succes sau eșec, sensul cel mai de preț care sa te duca mai sus, sa te faca mai bun, sa ai viziunea cea mai aplicata pe o piața atat de aprig supusa competitivitații financiare, cum este lumea afacerilor azi.
Cartea este o minunata și antrenanta relatare, de la „sursa”, a ceea ce ar trebui sa fie, in ochii autorului, parcursul ideal al unui invațacel in meseria de Salesman, de om de vanzari. Relatare facuta cu evident talent narativ, intr-un stil spontan și lipsit de inhibiții, plina de detalii simpatice și trimiteri la picanteriile unor situații uneori comice, alteori tragicomice, in care un neinițiat in ale misterelor profesiei s-ar putea afla. In același timp, textul carții ramane, cu onestitate, unul al impartașirii serioase și generoase, caci a fi om de vanzari nu prespune aplicarea vreunei rețete de-a gata, ci inseamna o nesfarșita creare de soluții noi la imprejurari noi, imposibil de prevazut – de aici coeficientul mare de sfaturi și ghidari prietenoase prin hațișurile inerente domeniului. ”Cred ca vanzarile se invața practicand, incercand de fiecare data metode noi, experimentand tehnici diferite, greșind, testand.”

Adrian M. Cioroianu este un astfel de experimentator de tehnici care a ales sa-și imparta știința cu cei care ii calca pe urme și sa puna, in felul asta, o caramida proprie la temelia unei instituții fundamentale pentru mersul economiei globale – The Sales, Vanzarile. Cartea sa, Vand orice, oricand, oricui. Ce conteaza cu adevarat in vanzarile B2B?, va fi una care, in curand, se va constitui intr-o referința a domeniului, in Romania.


Etichete: Vand orice, oricand, oricui, Ce conteaza cu adevarat in vanzarile B2B, Adrian M. Cioroianu, Editura Evrika, carte, Alexandria Librarii, promotie, librarie

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

V-ar putea interesa și...


Vând orice, oricând, oricui

Vând orice, oricând, oricui

Adrian M. Cioroianu


4490 lei


Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.