Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Fise de drept civil. Persoanele

Fise de drept civil. Persoanele

Lucrarea „Fișe de drept civil. Persoanele” tratează în titluri distincte acești actori ai dreptului văzuți în funcția lor juridică. Ea înfățișează într-o manieră sintetică și accesibilă dar riguroasă, consistentă și completă, problematica ridicată de subiectele dreptului civil.Studiul este rodul eforturilor unui prestigios colectiv de cadre didactice ale Facultăților de Drept din Hexagon (București, Iași, Cluj, Sibiu, Timișoara, Craiova) și constituie un instrument de lucru util pentru studenți și absolvenți, dar vine și în sprijinul publicului larg dornic să descopere conceptele și soluțiile juridice din materia analizată.În mod obișnuit, când vorbim despre persoană ne referim la persoana fizică (persoana umană). Aceasta ridică anumite probleme juridice esențiale la care răspunde acest volum: a) existența (nașterea, moartea) și capacitatea civilă (de folosință și de exercițiu); b) drepturile inerente ei și apărarea acestora (drepturi izvorâte din demnitatea ființei umane care pot privi atât integritatea fizică și psihică a persoanei, cât și drepturi care privesc valorile morale și sociale ale acesteia). Desigur că nu este lăsată în afara studiului imensa putere a medicinei în domeniul dreptului persoanelor (procrearea medical asistată, prelevarea de organe, țesuturi și celule de origine umană, intervențiile asupra caracterele genetice, clonarea etc.); c) identificarea persoanei fizice (numele o desemnează, domiciliul o situează, starea civilă o identifică din punct de vedere juridic, civil) și d) ocrotirea ei...


5900 lei

În stoc
? Cauți o carte și nu o găsești pe site?

Alexandria îți recomandă