Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
De la comunism la globalizare şi înapoi?

De la comunism la globalizare şi înapoi?

De la comunism la globalizare şi înapoi?„Acum mai bine de un deceniu, profesorul de istorie sucevean Vasile Constantin Boghian ne surprindea cu o originală și interesantă interogație asupra sufletului românesc din perspectiva raportării la două figuri arhetipale ale culturii noastre populare, Păcală și Miorița . Cartea Românii între Păcală și Miorița, bine primită de cititori și de presa locală și națională a fost remarcată și pe plan internațional, fiind tradusă în rezumat în limba engleză.În prezent, autorul revine cu o selecție de eseuri, nu mai puțin interesante și originale, puse sub semnul unor întrebări, grave și serioase, asupra destinului nostru ca români pe un ipotetic drum de la comunism la globalizare și retur. Și în această carte, Vasile Constantin Boghian reflectă asupra „specificului românesc al ființei”, de această dată folosind ca pretext analiza situației internaționale în contextul globalizării și al afirmării agresive a unor tendințe ideologice neo-marxiste. Sinteza, absolut subiectivă, dar cu atât mai captivantă, a temelor de reflecție propuse evidențiază preocuparea pentru înțelegerea condiției noastre umane de români în această lume globalizată și globalizantă. Capitolele inspirat alese „De ce America First” ? , „Psihologie și istorie în sistemul social românesc, „Creștinismul ortodox românesc și globalizarea religiilor,” „ Identitatea românească în context european”, „Munca la români și occidentali”, „De ce fură românul? De ce fură occidentalul?” , „Percepţie și realitate despre Suceava”, „Capcană?”, „Românii, de la supraviețuire la fericire”, sunt tot atâtea întrebări, în registru grav și responsabil, însoțite de un sensibil sentiment de autentic patriotism, încât în întregul său, volumul se constituie într-o lectură cu adevărat profitabilă pentru cititorul care se va regăsi aici, cu propriile sale întrebări, cu spusele și nespusele sale sufletești, despre locul și sensul vieții noastre, ca români, în acest context internațional debusolant.”..


3500 lei

Stoc epuizat
Vezi detalii
? Cauți o carte și nu o găsești pe site?

Alexandria îți recomandă