În personalitatea umană, ca şi în natură, lumina şi întunericul se află într-un raport de interdependenţă, formează un întreg. Aşezăm în lumină anumite aspecte ale noastre, vrem ca acestea să fie văzute şi lăsăm în umbră alte aspecte. Această metaforă a luminii şi umbrei se regăseşte în două concepte definite de către C.G. Jung: persona şi umbra. În timp ce persona reglementează relaţia cu lumea exterioară, prin umbră sunt definite acele trăsături ale personalităţii care nu sunt arătate lumii, pe care alţi oameni nu au cu niciun chip voie să le vadă. De aceea, atunci când ne ocupăm de umbră este esenţial să ajungem să o acceptăm, să înţelegem că lumina şi întunericul îşi au ambele locul în viaţa omului. Verena Kast ne oferă acces la această cealaltă jumătate, mai incomodă, a noastră.
„Umbra ne este nespus de penibilă. Când suntem surprinşi asupra unui comportament de umbră, adică asupra unui comportament care nu corespunde idealului Eului nostru, ne ruşinăm. Acesta este şi motivul pentru care avem tendinţa de a proiecta asupra altor persoane, de a percepe la alţii anumite aspecte mai întunecate ale personalităţii noastre. Aceşti oameni sunt ţapii noştri ispăşitori, la ei ne deranjează ceea ce aparţine de fapt umbrei noastre – sau are, cel puţin, o legătură cu aceasta." – Verena Kast
„Dacă acceptăm însă umbra, aceasta poate avea de cele mai multe ori efecte pozitive, ne îmbogăţeşte şi vitalizează – şi conferă mai multă autenticitate vieţii noastre. Dacă privim mai atenţi explicaţiile lui Jung referitoare la umbra pozitivă, constatăm că se referă, de fapt, la umbra înţeleasă drept ceea ce ne este încă străin. Jung a elaborat o teorie a inconştientului în care acesta nu este înţeles doar ca rezervor care colectează tot ce este refulat şi uitat, ci ca nivel psihic din care ne vin mereu impulsuri noi, o expresie a unei evoluţii psihice care se continuă până la moarte. De aceea, în psihicul nostru va exista întotdeauna şi ceva ce ne este străin şi care se cere integrat." – Verena Kast
