Biserica îl prăznuiește în fiecare an, în ziua de 27 august, ca pe un Sfânt Mucenic făcător de minuni.
În a doua jumătate a secolului al XIV-lea, pe când insula Rodos, din Marea Mediterană, era sub stăpânirea Cavalerilor ioaniți, conducătorii insulei au început unele lucrări de refacere a zidurilor cetății. Atunci muncitorii au dezgropat ruinele unei biserici străvechi, unde se aflau mai multe icoane, dintre care una era uimitor de bine păstrată. Credincioșii ortodocși au dus icoana la arhiepiscopul Nil (1355-1369), care păstorea în vremea aceea. El a descifrat inscripția de pe icoană, arătând că ea îl înfățișează pe Sfântul Mucenic Fanurie, despre care nu se știa nimic până atunci. Pe icoană era pictat chipul Sfântului, ca un tânăr ostaș, purtând în mâna dreaptă o cruce și o lumânare aprinsă, iar de o parte și de alta erau 12 reprezentări ale chinurilor îndurate de acesta. Înțelegând că Dumnezeu ne-a descoperit un Sfânt din vechime, peste care se lăsase negura uitării, creștinii au reconstruit vechea biserică în cinstea nou arătatului Sfânt Fanurie, considerat de atunci ocrotitorul insulei Rodos. Se spune că, în jurul anului 1500, călăuziți de o lumină cerească, păstorii au descoperit, pe un munte din apropiere, o peșteră în care era mormântul Sfântului.
După tradiție, Sfântul Fanurie s-a născut în Rodos din părinți păgâni și bogați, fiind cel mai mare dintre cei 13 frați. După ce tatăl său a murit năprasnic, familia lor a sărăcit, iar mama Sfântului a început a duce, în ascuns, o viață păcătoasă. Când a văzut că fiul ei, Fanurie, a aflat aceasta, ea a murit, iar Fanurie a părăsit cetatea, fugind în locuri pustii. Acolo, din voia lui Dumnezeu, a întâlnit un pustnic care l-a adus la cunoașterea Evangheliei și l-a botezat, apoi l-a învățat să viețuiască potrivit poruncilor lui Hristos. După o vreme, primind chemare de la Dumnezeu, Sfântul Fanurie a început să propovăduiască pe Hristos în cetățile păgâne din apropiere, apoi, a fost prins de închinătorii la idoli și pus la chinuri. Icoana descoperită în străvechea biserică din Rodos înfățișează în 12 scene mucenicia lui astfel: Sfântul a fost adus înaintea unui dregător păgân, mărturisindu-și cu îndrăzneală credința, apoi a fost bătut cu pietre, a fost întins și bătut cu toiege, sfâșiat cu unghii de fier, întemnițat, adus din nou la judecată, ars cu făclii, tras pe roată, aruncat în groapa cu lei, strivit cu o piatră grea, adus într-un templu păgân unde i s-au pus cărbuni aprinși în palme și, în cele din urmă, omorât în foc.
Din pricina vitregiilor vremii, viața Sfântului a fost uitată până când s-a descoperit icoana sa în veacul al XIV-lea.
La puțin timp după aflarea icoanei sale, Sfântul a început să săvârșească minuni. Astfel, trei diaconi din Creta au plecat în Peloponez unde au fost hirotoniți preoți, întrucât stăpânirea venețiană nu îngăduia venirea unui arhiereu ortodox în Creta. La întoarcere, cei trei preoți au fost luați robi de pirați și vânduți la trei stăpâni musulmani din Rodos. Ajungând robi în Rodos, cei trei preoți au auzit de nou arătatul Sfânt Fanurie și au început să i se roage pentru a fi eliberați. Sfântul s-a arătat în vis de trei ori celor trei stăpâni care-i țineau pe preoți robi și, prin înfricoșări, i-a înduplecat să-i eli-bereze. Astfel, cei trei preoți au plecat în Creta ducând cu ei o icoană a Sfântului Fanurie și vestind tuturor minunea eliberării lor prin arătarea Mucenicului.
În popor, există obiceiul de a se împărți turte săracilor de ziua Sfântului Fanurie, care făcea milostenie pentru iertarea sufletului mamei sale.
Numele Sfântului, în limba greacă, înseamnă „cel ce arată” și, de aceea, este considerat aflătorul lucrurilor pierdute și arătătorul căii de urmat în vreme de îndoială.
