Viaţa şi Acatistul Sfinţilor Mucenici Epictet şi Astion

Nu departe de brațul Sfântul Gheorghe al Dunării și de satul Dunavățul de Jos, în Dobrogea, se află ruinele unei fortărețe romano-bizantine care se numea în vechime Halmyris. În această cetate au pătimit Sfinții Epictet și Astion, mărturisindu-și credința în Hristos, în anul 290.
Pe vremea nelegiuitului împărat Dioclețian (284-305) trăia în părțile Asiei Mici un preot cu numele Epictet, care ducea o viață curată și evlavioasă. Din fragedă copilărie el fusese crescut în frică de Dumnezeu, urmând poruncile Mântuitorului. Ca și odinioară Samuel, a fost cinstit din tinerețe cu haina preoției și, plin fiind de harul lui Dumnezeu, el făcea multe semne și minuni. Adeseori, prin puterea rugăciunii sale, deschidea ochii orbilor, vindeca pe leproși și pe ologi și scotea duhurile necurate din cei îndrăciți.
Odată, pe când Epictet se afla acasă și-și făcea obișnuita rugăciune către Hristos, i-a fost adusă fiica unui om care era paralizată în așa măsură, că nu putea mișca altceva decât limba. Tatăl său, aducând-o la ușa preotului, a lăsat-o afară și a intrat la Sfânt rugându-l fierbinte să-i tămăduiască fiica. Auzind acestea, preotul a zis tatălui s-o aducă înăuntru, apoi s-a rugat fierbinte, a uns cu ulei sfințit trupul fetei și ea s-a făcut sănătoasă.
Altă dată, i-a fost adus un îndrăcit. Când acela a ajuns lângă omul lui Dumnezeu, duhul cel rău a început să strige și să zică timp de trei zile: „O, cruce, o, chin, cum sunt pus la cazne! Cât de bine îmi mergea când eram în Frigia!” Certat de Sfântul Epictet, duhul cel rău a trebuit după trei zile să părăsească trupul în care se cuibărise. Izbăvit de diavol, omul a adus îndată mulțumire Mântuitorului Hristos.
În altă zi i-au înfățișat lui Epictet o femeie oarbă. Aceasta plângea cu amar că doctorii n-o putuseră vindeca și-l ruga fierbinte să-și pună dreapta sa peste ochii ei. Sfântul i-a îndeplinit rugămintea și femeia și-a recăpătat vederea.
Astion era un tânăr, fiul unui om de vază din oraș, foarte bogat. Mama sa era și ea de viță nobilă, fiica senatorului Iulian. Părinții îl iubeau nespus, fiind și singurul copil, privindu-l ca pe odorul lor cel mai de preț. Epictet i-a lămurit acestuia care este adevărata nestemată a vieții, spunându-i că aurul de aici nu este de cel mai mare preț, deoarece el înșeală multe suflete. La fel și argintul. „Vino, îi zice el, și-ți voi arăta care aur trebuie să alegi și după care argint trebuie să tinzi. Este acela pe care Domnul și Mântuitorul nostru l-a dat celor ce cred în El. Tatăl tău, pe care-l vezi, nu este adevăratul tău tată, ci atotputernicul Dumnezeu este tatăl tău. Acesta a poruncit, iar tu ai devenit om. El a hotărât, și tu ai fost plămădit în pântecele mamei tale. El a voit, și tu ai putut ajunge până la vârsta tinereții. De asemenea, mama noastră adevărată nu este ființa pe care o vedem, ci Sfânta Biserică”.
A doua zi, tânărul s-a trezit la revărsatul zorilor și s-a îndreptat în grabă spre același loc unde cu o zi înainte gustase din mierea florilor cerești. Intrând în locuința preotului lui Hristos, Astion a vorbit cu acesta și la sfârșit i-a zis: „Îngăduie-mi să fiu chiar astăzi catehumen și supune-mă la post atâtea zile câte crezi de cuviință. după trecerea acestui timp doresc să primesc Botezul. Atunci îmi voi fi însușit tot ce privește credința creștină. Te rog ca, după aceea, să părăsim amândoi acest oraș și să ne ducem într-o țară îndepărtată, acolo unde ne va îndrepta Duhul Sfânt, ca nu cumva tatăl meu să-mi schimbe gândul curat cu lacrimile sale”.
După ce a împlinit dorințele înțeleptului tânăr, preotul Epictet și ucenicul său, Astion, au părăsit orașul, s-au îmbarcat pe o corabie și au sosit la hotarul sciților, oprindu-se în cetatea Halmyris, din Dobrogea, unde nu era nimeni care să-i cunoască. Părinții lui Astion își căutau însă fiul și se tânguiau că nu-l găsesc.
După ce s-au așezat la Halmyris, Epictet și Astion au continuat să ducă aceeași viață curată, așa cum trăiseră în patria lor. Epictet a făcut și aici multe semne și minuni. Unei femei i-a vindecat fiul surdo-mut și paralitic. Cel vindecat s-a întors la Dumnezeu, și împreună cu el s-au convertit mai mult de 1000 de locuitori din Halmyris, care văzuseră minunea. Și Astion a căpătat darul facerii de minuni, având o deosebită putere asupra diavolului.
Într-o zi, pe când Astion mergea grăbit spre Dunăre ca să ia apă, s-a întâlnit cu un om care era chinuit de duhul cel rău. Apropiindu-se de el, Astion s-a rugat, a făcut semnul crucii pe fruntea și pe trupul lui, și în aceeași clipă duhul cel rău a fugit din cel chinuit.
Altă dată, Astion a văzut cum un om a căzut de la mare înălțime și zăcea la pământ, pe jumătate mort. În taină s-a rugat fierbinte lui Hristos și și-a amintit de Sfântul Apostol Pavel cum l-a izbăvit pe Eutihie, care căzuse de la o fereastră, cum Petru i-a dat putere să meargă lui Eneea, care zăcea de opt ani pe patul de suferință. Atunci, L-a rugat fierbinte și el pe Domnul, pentru nefericitul din fața lui, zicând că „și acesta este unul din turma Sa”. Și a rostit Astion către cel căzut cuvintele Sfântului Apostol Petru: „În numele lui Iisus Hristos Nazarineanul, scoală-te și umblă!” (Faptele Apostolilor 3, 6). Astion la ridicat, și acela a devenit apoi unul din catehumenii săi, botezându-l după aceea.
În acea vreme a sosit în orașul Halmyris dregătorul Latronian. În a patra zi de la sosire, i s-a spus de către unii dintre slujbașii săi că sunt în oraș doi străini, care ar fi „vrăjitori” și „ghicitori” și că prin cuvântările lor au întors pe mulți de la cinstirea zeilor.