Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Doctorul și sufletul

Doctorul și sufletul

Viktor E. Frankl
  • 2800 lei
Stoc epuizat

Wishlist

Considerată una dintre cele mai remarcabile contribuții la gândirea psihologică din ultimii 50 de ani, Doctorul și sufletul supune marele feonomen al vieții la o nouă evaluare. În această lucrare clasică, renumitul psihiatru vienez Viktor E. Frankl, fondatorul școlii de logoterapie, scoate în evidență faptul că libertatea de voință a omului și asumarea responsabilității constituie adevărată baza a acțiunii umane indiferent de circumstanțele în care ne-am află. Credință necondiționată în sensul necondiționat al existenței este mesajul autorului către cititor, concluzionează American Journal of Psychotherapy.

Un alt mesaj, mai mult o pledoarie, este demitologizarea psihoterapiei și reumanizarea medicinii, care ar fi posbile dacă, susține Frankl, "psihoterapia, pentru a face față multidimensionalitatii sarcinilor ei, s-ar întoarce la medicină generală, din care a emigrat odată cu Freud".

Valoarea și semnificația conceptelor fundamentale prezentate în Doctorul și sufletul sunt dublate de puternicile convingeri personale și numeroasele sfaturi practice și studii de caz, că și de experiență să clinică de neurolg și psihiatru. Dar și de experiență personală din lagărele de concentrare naziste în care a fost deportat. Frankl a luat cu el în lagăr manuscrisul acestei cărți, dar i-a fost confiscat. L-a refăcut din memorie la Auschwitz pe bucățele de hârtie furate de un camarad din birourile lagărului. L-a publicat după eliberare, sub titlul Doctorul și sufletul, afirmând că își datorează supraviețuirea atât ideilor care stau la baza cărți, cât și determinării de a reface manuscrisul confiscat.

Mulți consideră că Doctorul și sufletul completează și elucidează unele dintre ideile prezentate în lucrarea Omul în căutarea sensului vieții (publicată de Editura Meteor Press), cea care l-a făcut celebru și pe care revista Time a inclus-o între cele mai influențe zece cărți ale Americii.

De ce să-l citim pe Viktor Frankl? De ce sunt cărțile lui considerate lecturi obligatorii? Răspunsul îl găsim poate în replică cu care își sintetiza  opera: "Sensul vieții mele este acela de a-i ajută pe alții să și-l găsească pe al lor."


Etichete: Librărie, Alexandria Librării, Doctorul și sufletul, Viktor E. Frankl, Editura Meteor Publishing, Psihologie

Spune-ţi opinia

Autentifică-te sau Înregistrează un cont nou pentru a putea scie o opinie

V-ar putea interesa și...


Forța gândirii pozitive

Forța gândirii pozitive

Norman Vincent Peale


5000 lei

Cele 4 discipline ale execuției

Cele 4 discipline ale execuției

Sean Covey
Chris McChesney
Jim Huling


5990 lei

Te urăsc - nu mă părăsi: întelegerea personalității borderline
Lecţii de viaţă de la Freud
Lecţii de viaţă de la Nietzsche

Lecţii de viaţă de la Nietzsche

John Armstrong


2500 lei

Dumnezeul neștiut. Psihoterapie și religie
Spune da vietii. Orice s-ar intampla

Spune da vietii. Orice s-ar intampla

Viktor E. Frankl


3999 lei

Ce nu am scris în cărțile mele. Memorii. Viktor E. Frankl

Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.