Considerat cel mai profund și mai nuanțat roman al lui Charlotte Brontë, Villette, apărut în 1853,este totodată și ultimul pe care scriitoarea îl vede publicat în decursul scurtei sale vieți. Naratoarea Lucy Snowe (reflectare parțial autobiografică – autoarea, la rândul său, știa prea bine ce înseamnă durerea umană și fusese și ea studentă la un pensionat în Bruxelles) părăsește Anglia, în încercarea de a se elibera de trecutul nefericit, de a-și găsi locul în lume, dar și de a-și câștiga singură existența. Destinul o poartă către capitala cosmopolită Villette, unde devine profesoară la un pensionat francez. Aici, dorința ei de a fi independentă și ferită de suferință este confruntată cu sentimente pe care nu credea să le cunoască vreodată – gelozia, iubirea, prietenia. Neobișnuita eroină victoriană Lucy Snowe, surprinzător de actuală și astăzi prin frământările ei, prin cinismul rațional care o guvernează, dar și prin imaginația de care dă dovadă, trebuie să decidă cum va împăca rolul pe care soarta i l-a hărăzit – de femeie, lipsită de venituri, obligată să își poarte singură de grijă – cu propriile aspirații.
Atât forța psihologică a romanului, cât și modul revoluționar în care prezintă conștiința feminină au făcut ca Villette să fie chiar mai apreciat de critică decât Jane Eyre. Virginia Woolf decreta că este „[...] cel mai bun roman al lui Charlotte Brontë”.
