Trenul copiilor

Uneori trebuie să renunțăm la tot, chiar și la iubirea unei mame, pentru a ne descoperi destinul. Niciun român nu a descris această despărțire de rădăcini cu o asemenea candoare că Trenul copiilor, semnat de Viola Ardone. O poveste emoționantă, convingătoare și plină de sensibilitate. Este povestea puțîn cunoscută a mii de copii săraci din sudul Italiei care, după cel de-al Doilea Război Mondial, la inițiativa câtorva organizații militante comuniste, au fost încredințați unor familii adoptive din nordul țării.În 1946, Amerigo Speranza își părăsește cartierul din Napoli și se urcă într-un tren care va traversa întreagă peninsula și îl va lasă pe peronul unei gări din Bologna. Acolo petrece câteva luni într-o familie care s-a oferit să-l găzduiască și unde, cu naivitatea și uimirea unui băiat de 7 ani, descoperă o altă lume, o casă primitoare, căldură unei familii, generozitate și afecțiune. Și, mai presus de toate, își descoperă destinul, acela de violonist. Deși se reîntoarce în Napoli, Amerigo nu-și mai găsește locul nici pe străzile sărace și murdare ale orașului, nici în brațele austere ale mamei, și decide să-și urmeze chemarea. Va reveni acasă în 1995, pentru a participa la înmormântarea mamei sale, pentru a se împacă până la urmă cu un trecut pe care încercase să-l uite și cu întrebările la care așteptase mereu un răspuns. Dar mai ales pentru a găși puterea de a ierta, de a-și acceptă decizia care i-a schimbat viață și de a privi senin către viitor...