Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Parfumul fericirii e mai puternic când plouă

Parfumul fericirii e mai puternic când plouă

Virginie Grimaldi
  • 3900 lei
În stoc

Wishlist

„Nu te mai iubesc.“


Pentru Pauline, aceste cuvinte ale soțului ei sunt cu totul neașteptate și nu poate accepta despărțirea care urmează. Nevoită să se întoarcă în casa părintească împreună cu fiul ei de patru ani, încearcă să-și recâștige soțul scriindu-i scrisori în care rememorează momente din viața lor. Vor avea aceste scrisori ca efect răspunsul pe care îl așteaptă ea?


 Romanele autoarei Virginie Grimaldi, născută în 1977 și laureată a premiului E-crire Auféminin în 2014, sunt bestselleruri (O să-nțelegi când o să fii mai mare, Era și timpul să aprind iar stelele, Când amintirile vor veni să danseze). Primele două titluri au fost publicate de Editura Univers în 2019, iar ultimul este în curs de apariție. În 2018, Virginie Grimaldi ocupa locul 6 (cu peste 600.000 de exemplare vândute) în Top 10 al romancierilor francezi care au vândut cele mai multe cărți în Franța.


„Pentru copilul meu, sunt gata de orice. Pot să mănânc mâncarea rece, să mă uit la Nemo de un miliard de ori fără să am chef să‑l transform în pește pane, să cedez ultima înghițitură din mâncarea mea preferată, să las furnicile să mi se urce pe brațe pentru că el a adormit pe umărul meu [...]. N‑aș putea suporta ca el să fie nefericit.“ (Parfumul fericirii e mai puternic când plouă)


„Julie este cea care mi­-a dat ideea. «Ca să-­l înnebunești pe un bărbat, nimic nu-­i mai bun ca un striptease.» Am râs, mai lipsea să mă sfătuiască să-­i gătesc felurile preferate de mâncare, apoi mi­-am spus că nu e chiar atât de bizar.

Văzusem niște clipuri pe YouTube. Părea ușor, era de­ ajuns să mergi unduindu-­ți trupul, să te joci cu părul și să te debarasezi de haine în mod fascinant.“ (Parfumul fericirii e mai puternic când plouă)


Etichete: Librărie, Alexandria Librării, Parfumul fericirii e mai puternic când plouă, Virginie Grimaldi, Editura Univers

Spune-ţi opinia

Autentifică-te sau Înregistrează un cont nou pentru a putea scie o opinie

V-ar putea interesa și...


Când amintirile vor veni să danseze

Când amintirile vor veni să danseze

Virginie Grimaldi


3500 lei


Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.