În 1985, când Mihail Gorbaciov a devenit conducătorul Uniunii Sovietice, această era una dintre cele două supraputeri mondiale. Până în 1989, politicile sale liberale, perestroika și glasnostul, au transformat complet comunismul sovietic. Până în 1990, el, mai mult decât oricare altcineva, a pus capăt Războiului Rece, iar în 1991, după ce a scăpat că prin urechile acului dintr-o tentativă de puci, Gorbaciov a prezidat fără să vrea prăbușirea Uniunii Sovietice pe care încercase s-o salveze. În cea dintâi biografie atotcuprinzătoare a ultimului conducător sovietic, William Taubman arată cum un fiu de țărani a devenit groparul sistemului sovietic, cum a urcat până în varful unui sistem conceput să-i țină pe cei că el la nivelul de jos, cum a găsit interese comune cu ultraconservatorul președinte american Ronald Reagan și cum a îngăduit că URSS și imperiul sau est-european să se dezintegreze, fără a utiliza forță pentru a le păstra. Pe tot parcursul cărții, Taubman zugrăvește multiplele fațete ale caracterului unic al lui Gorbaciov care, potrivit chiar cuvintelor lui, îl fac „greu de înțeles”. A fost el, oare, cu adevărat un conducător măreț sau a fost doborât, într-un final, de propriile carențe, precum și de forțele inflexibile cu care s-a confruntat?
Bazându-se pe interviuri cu Gorbaciov, pe transcrieri și documente din arhive rusești și pe interviuri cu asistenți și consilieri de la Kremlin, dar și cu lideri străini, portretul extrem de personal făcut de Taubman se extinde la căsătoria remarcabilă a lui Gorbaciov cu o femeie pe care a iubit-o profund. Nuanțată și pătrunzătoare, totuși necruțătoare și onestă, prezentarea această vastă are toată amplitudinea unui român rus măreț.
