Yukio Mishima

„Cel mai bun roman al lui Mishima și unul dintre cele mai mari ale secolului trecut.” (The Times)Romanul Amurgul marinarului a fost ecranizat în 1976 de Lewis John Carlino, cu actorii Sarah Miles și Kris Kristofferson, titlul filmului fiind The Sailor Who Fell from Grace with the Sea, iar în 1990 a avut premiera spectacolul de operă Das verratene Meer, pe muzica lui Hans Werner Henze, după un libret de Hans-Ulrich Treichel. În 2006, o nouă punere în scenă, de data aceasta pe un libret în japoneză și purtând titlul original Gogo no eikō, a fost prezentată la Festivalul de la Salzburg.Noboru are 13 ani, locuiește la Yokohama cu mama lui, Fusako, și e orfan de tată. Își exersează de câte ori are ocazia propria insensibilitate – „inima dură a unui adolescent“ – și face parte dintr-o bandă de băieți sălbatici care resping lumea adulților ca fiind iluzorie, ipocrită și sentimentală. Când în casa lor se instalează un ofițer de marină, Ryūji, care renunță la mare pentru frumoasa Fusako, Noboru și întregul grup consideră că viața acestuia și-a pierdut sensul...

Cai în galop, cel de-al doilea roman din tetralogia Marea fertilităţii, apărut la un an după Zăpada de primăvară, a fost ecranizat în 1985 într-un episod din filmul inspirat din biografia şi opera scriitorului nipon – Mishima: o viaţă în patru capitole, regizat de Paul Schrader, printre producători aflându-se Francis Ford Coppola şi George Lucas.Pasiunea care a răvăşit vieţile lui Satoko şi Kiyoaki mai stăruie în amintirea lui Honda, ajuns acum un judecător respectabil, cu o viaţă a cărei rutină nu pare să-l deranjeze câtuşi de puţin. Liniştea de care se bucură magistratul va fi spulberată de o întâlnire extraordinară: în timpul unei competiţii de kendo, Honda are revelaţia că tânărul luptător Isao Iinuma este reincarnarea lui Kiyoaki. Însă campionul de kendo, un idealist fără nimic din fragilitatea romanţioasă a lui Kiyoaki, s-a angajat pe un drum ce se va dovedi periculos. Până la fanatism şi sacrificiu nu mai este decât un pas, uşor de făcut pentru un bărbat impulsiv ca Isao. Va avea, de data aceasta, Honda puterea de a-şi salva prietenul...

Cai în galop, cel de-al doilea roman din tetralogia Marea fertilităţii, apărut la un an după Zăpada de primăvară, a fost ecranizat în 1985 într-un episod din filmul inspirat din biografia şi opera scriitorului nipon – Mishima: o viaţă în patru capitole, regizat de Paul Schrader, printre producători aflându-se Francis Ford Coppola şi George Lucas.Au trecut aproape douăzeci de ani de când Kiyoaki şi Satoko (protagoniştii din Zăpada de primăvară) au devenit victimele unei iubiri care a sfidat legile statului şi codul onoarei nipone. Pasiunea lor mai stăruie în amintirea lui Honda, prietenul lui Kiyoaki, acum ajuns un judecător respectabil, cu o viaţă a cărei rutină nu pare să-l deranjeze câtuşi de puţin. Liniştea de care se bucură magistratul va fi spulberată curând de o întâlnire extraordinară: în timpul unei competiţii de kendo, Honda are revelaţia că tânărul campion Isao Iinuma este reincarnarea lui Kiyoaki. Însă luptătorul nu are nimic din fragilitatea romanţioasă a lui Kyioaki, este un idealist angajat pe un drum ce se va dovedi periculos. În Japonia interbelică, vechea aristocraţie a cedat teren în favoarea unei burghezii neîmpovărate de tradiţie, care a acaparat puterea. Ţara se zbate în sărăcie, iar tensiunile care rezultă din confruntarea a două mentalităţi opuse (loialitatea necondiţionată faţa de Fiul Soarelui şi pragmatismul politic şi economic) ameninţă să năruie ordinea şi ierarhia esenţiale pentru societatea niponă. Până la fanatism şi asasinat politic nu mai este decât un pas, uşor de făcut pentru o fire ca a lui Isao...

„Yukio Mishima a scris această fascinantă carte în august 1967, cu trei ani înainte de dramatica sa sinucidere la Tokyo, în sediul Forţelor de Autoapărare. Volumul, care conţine o interpretare personală la Hagakure, un cod clasic de etică și conduită a samurailor, a devenit un bestseller în Japonia imediat după moartea lui Mishima…Una dintre multele ipostaze în care Mishima se vedea pe sine era și aceea a unui samurai modern. Pentru el era esenţial să moară cât era încă în putere, iar moartea sa să fie demnă de tradiţia samurailor. Chiar și detaliile pregătirii scenei sinuciderii de la sediul Forţelor de Autoapărare sunt influenţate de Hagakure: banderolele purtate de Mishima și însoţitorii săi în timpul ultimului său discurs purtau un slogan din Hagakure. Iar meticulozitatea extremă cu care s-a pregătit de moarte în dimineaţa ultimei sale zile reflectă spiritul acestui cod așa cum l-a înţeles Mishima: «Chiar și în moarte, bărbaţii trebuie să aibă culoarea florii de cireș».“ — KATHRYN SPARLING, Columbia University„Credinţele minore constituie filozofia care ne guvernează nimicul existenţei zilnice… În timp ce trăim şi ne bucurăm de viaţă, trebuie întotdeauna să abordăm chiar și cele mai mici probleme într-un mod teoretic, exercitându-ne judecata și luând decizii. Altfel, eşafodajul vieţii se prăbuşeşte şi, câteodată, chiar şi cele mai importante credinţe ale noastre sunt violate… Deoarece o gaură de furnică poate dărâma un dig, trebuie să fim atenţi la micile teorii, la credinţele minore care ne guvernează viaţa de zi cu zi. Aceasta este o lecţie bună pentru timpurile noastre pervertite, în care doar ideologia este apreciată, iar regulile mărunte ale vieţii nu sunt luate în serios.“ — YUKIO MISHIMA..

„Confesiunile unei măști este textul-cheie pentru înțelegerea romanelor de mai târziu ale lui Mishima. El explorează aici polii psyché-ului său, homosexualitatea și atracția sa, romantică și erotică, pentru luptă și război. Cartea aceasta este o examinare tăioasă și fermă a întunericului din colțurile îndepărtate ale minții omenești.“ — The Japan Times Roman autobiografic, care îl consacră pe scriitorul Yukio Mishima la numai 24 de ani, Confesiunile unei măști aduce în prim-plan incidentele unei maturizări chinuitoare în Japonia anilor 1940. Tânărul protagonist este tentat, pe de o parte, să trăiască în acord cu propria natură, chiar dacă asta presupune și singurătate, iar pe de altă parte, caută o „normalitate“ greu de atins. Obstacolele nu sunt numai intime, ci vin și din cutume, dintr-o societate răvășită de război, de înfrângere. Invadată de erotism, cartea este, după cum observa Marguerite Yourcenar într-un splendid eseu dedicat lui Mishima, „una dintre acelea foarte rare ce-ți dau impresia de biografie înregistrată pe viu, înainte ca elaborarea romanescă să fi intervenit“.  „Mishima e unul dintre acele genii care se nasc o dată la trei sute de ani. În ceea ce privește talentul, îmi este cu mult superior.“ — YASUNARI KAWABATA..

Considerată capodopera lui Yukio Mishima, tetralogia Marea fertilității, ale cărei romane, Zăpada de primăvară, Cai în galop, Templul Zorilor și Îngerul decăzut, apar în 2022 în această nouă ediție, a fost scrisă între anii 1965 și 1970. Cu Îngerul decăzut, saga Japoniei secolului XX creată de Mishima ajunge la final. Romanul Îngerul decăzut a fost încheiat în dimineața zilei de 25 noiembrie, cu câteva ore înainte de sinuciderea rituală a scriitorului.În Îngerul decăzut, peisajele sunt aproape sufocate de dejecțiile civilizației moderne, orașele sunt invadate de reclame luminoase, iar vechile cutume ale societății tradiționale dispar, batjocorite. Bătrânul avocat Honda îl înfiază pe Toru, un tânăr pe care-l crede reincarnarea prietenului său din tinerețe, Kiyoaki: va confirma însă acesta speranțele lui Honda, sau se va dovedi un mesager al distrugerii și vidului?..

Iubiri monstruoase sau iubiri fără noroc, relații sordide sau de un erotism care transcende tabuurile, personaje care sfidează orice morală și sunt, unele, capabile de crime – cinice sau pasionale – și victime nevinovate. Nimic nu este banal în lumea imaginată de scriitor, nimeni nu poate spera la un final fericit. Cele șapte povestiri reunite în volumul O dimineață de iubire pură sunt tot atâtea miniaturi detaliate care concentrează în desenul lor întreaga complexitate a stilului și viziunii lui Mishima.Deși acoperă douăzeci de ani din creația literară a autorului (1946-1965), cele șapte povestiri ale lui Mishima reunite în volumul de față sunt surprinzător de unitare, centrate în jurul marii teme a iubirii și dezvăluind un scriitor fascinat, încă de la debut, de transgresiune. Dacă experiența inițiatică prin care un băiat descoperă iubirea într-un peisaj magic de pe litoral ne frapează inițial prin romantismul său exaltat (deși sugestia unei realități funeste nu poate fi ignorată) – O poveste despre un promontoriu este scrisă în timp ce autorul nu are nici douăzeci de ani –, în O dimineață de iubire pură – povestea unui cuplu îmbătrânit care încearcă să-și mențină vie dragostea prin jocuri erotice perverse – găsim explicite cinismul și viziunea sumbră despre sexualitate care caracterizează întreaga operă a lui Mishima. Aceste două povestiri încadrează alte cinci texte în care sunt explorate povești de cuplu tragice sau sordide, mereu analizate cu luciditate crudă...

Romanul Sete de iubire a fost ecranizat în 1967, în regia lui Koreyoshi Kurahara, cu Ruriko Asaoka în rolul principal. Sub masca imperturbabilă a chipului delicat, Etsuko este un personaj tragic, fascinant. Se avântă orbeşte spre Saburō, fără să-i pese că nesocoteşte tabuul social (ea e o văduvă de familie bună, el – un grădinar de la ţară), tabuul vârstei (Saburō e mai tânăr decât ea), tabuul specific japonez al exhibării sentimentelor (Etsuko face gesturi necugetate, care o trădează). Asemenea Medeei, ea distruge totul pentru o iubire care nu îi poate aduce decât suferinţă şi dezonoare. Admirabil în redarea senzaţiilor şi intens în construirea suspansului psihologic, romanul este un triumf al erotismului, spaimei şi compasiunii. ..

„E întotdeauna greu să judecăm un mare scriitor contemporan: ne lipsește distanțarea. Iar dacă aparține unei alte civilizații, este încă și mai greu, căci intră în joc ori atracția exotismului, ori neîncrederea în același exotism. Riscul înțelegerii greșite sporește atunci când, cum e cazul lui Yukio Mishima, elementele propriei sale culturi și acelea ale Occidentului, pe care le-a absorbit cu lăcomie, adică banalul și straniul din perspectiva noastră, se îngemănează în felurite proporții înăuntrul fiecărei opere, având efecte și reușite diferite. Și, cu toate astea, tocmai acest amestec îl transformă pe autor într-un autentic reprezentant al Japoniei, și ea atât de violent occidentalizată, dar marcată, dincolo de orice, de unele trăsături imuabile. Modul în care la Mishima particulele tradițional japoneze au urcat la suprafață și au explodat în moartea lui fac din el, deopotrivă, martorul și – în sensul etimologic al cuvântului – martirul Japoniei eroice, cu care putem spune că s-a contopit în răspăr.“ — MARGUERITE YOURCENAR„Ce distincţie există între moartea eroică și cea decadentă? Calea duală a crudei stopări a salvării dovedește că, în ultimă instanţă, sunt unul și același lucru, iar etica literară și etica acţiunii nu sunt decât eforturi patetice de rezistenţă împotriva morţii și a uitării.Singura diferenţă posibilă o reprezintă prezenţa sau absenţa ideii de onoare, pentru care moartea este «ceva care trebuie văzut», și prezenţa sau absenţa esteticii formale a morţii care o însoţește, cu alte cuvinte natura tragică a modului în care abordăm moartea și frumuseţea trupului care se‑ndreaptă spre pieire. Așadar, când vine vorba de‑o moarte frumoasă, suntem condamnaţi la inegalităţi și grade de noroc direct proporţionale cu inegalităţile și gradele de noroc cu care am fost binecuvântaţi încă de la naștere, cu toate că această inegalitate este oarecum obstrucţionată în ziua de azi de faptul că omului modern îi lipsește aproape cu desăvârșire dorinţa grecilor antici de‑a trăi «frumos» și de‑a muri «frumos».“ — YUKIO MISHIMA..

Starul, care de la publicarea în revista literară japoneză Gunzo, în 1960, până la traducerea sa în engleză, în 2019, a fost greu accesibil publicului cititor și aproape uitat, poate fi considerat, în primul rând, un microroman psihologic, care își are punctul de plecare în analiza faimei și a destrămării ei.La numai 23 de ani, Yutaka Mizuno este un actor iubit de toată lumea. Rolurile sale de yakuza violent, însă principial, dar mai cu seamă măștile sub care apare în lume, construite minuțios de specialiștii în comunicare din lumea filmului, dar și de el însuși, l-au făcut un adevărat star, a cărui viață se desfășoară clipă de clipă în fața publicului. Numai alături de Kayo, asistenta sa urâtă, trecută de 30 de ani, Yutaka se simte în largul său. Cei doi se oglindesc unul în celălalt, urâțenia fizică a lui Kayo fiind un fel de pandant la tumultul interior al tânărului. Iar în acest joc stratificat de oglinzi, uneori și iubirea, oricât de inimaginabilă pare, își poate face loc.De trei ori nominalizat la Premiul Nobel pentru literatură, prozatorul, poetul și dramaturgul YUKIO MISHIMA este unul dintre scriitorii japonezi emblematici ai secolului trecut. Kimitake Hiraoka, pe numele său adevărat, se naște la 14 ianuarie 1925 la Tokyo într-o familie de samurai și începe să scrie încă de la vârsta de 12 ani. La 16 ani debutează în prestigioasa revistă Bungei-Bunka. Pentru a-și ascunde activitatea literară față de tatăl său, adept al unei educații stricte, adoptă pseudonimul Yukio Mishima. În 1943 se înscrie la Facultatea de Drept a Universității Imperiale din Tokyo, pe care o absolvă în 1947. În 1949 îi apare romanul Confesiunile unei măști (Humanitas Fiction, 2011, 2021), care îl propulsează în rândul celor mai cunoscuți scriitori ai noii generații. Mishima începe astfel o carieră literară fulminantă, publicând constant romane, printre care se numără: Sete de iubire (1950; Humanitas Fiction, 2014), Tumultul valurilor (1954; Humanitas Fiction, 2010), Templul de aur (1956; Humanitas Fiction, 2013), După banchet (1960; Humanitas Fiction, 2015), Amurgul marinarului (1963; Humanitas Fiction, 2017), Viață de vânzare (1968; Humanitas Fiction, 2018), Soare și oțel (1970; Humanitas, 2008). Tetralogia Marea fertilității cuprinde romanele Zăpada de primăvară (1968; Humanitas Fiction, 2009, 2022), Cai în galop (1969; Humanitas Fiction, 2010, 2022), Templul zorilor (1970; Humanitas Fiction, 2011, 2022) și Îngerul decăzut (1970; Humanitas Fiction, 2012, 2022). Autor prodigios, Mishima a scris numeroase povestiri și 33 de piese de teatru. Volumul O dimineață de iubire pură (Humanitas Fiction, 2019) conține o selecție din povestirile autorului din perioada 1946–1965. Întreaga lui viață a fost marcată de preocuparea obsesivă pentru codul onoarei samurailor (vezi eseul său Calea samuraiului, apărut în 1967; Humanitas, 2007). Aceasta îl va împinge pe 25 noiembrie 1970, ziua în care încheie Îngerul decăzut, la gestul sinuciderii rituale prin seppuku.„Mishima este un maestru al psihologiei: estompează diferențele dintre identitatea lui Yutaka Mizuno și personajele pe care acesta le joacă prin tranziții năucitoare, însă niciodată disonante, între scenele de film și realitate. Zeci de ani de la publicare, această poveste dinamică despre pierderile și orbirea induse de atenția nesfârșită a publicului va rezona cu mulți cititori.“ — Publishers Weekly„Starul nu este doar o carte pentru cei care vor să citească integral un autor, ci este o fericită reîntâlnire cu un geniu.“ — The Japan Times„Povestea atât de complexă psihologic a lui Yutaka Mizuno, un tânăr actor de filme cu gangsteri, se bazează, în parte, pe propriile experiențe actoricești ale lui Mishima. Este o operă literară reper pentru Japonia secolului XX.“ — Barnes and Noble„O contemplare rafinată a existenței și a morții, iar proza lui Mishima este extrem de puternică.“ — Los Angeles Review of Books..

Nominalizat la Premiul Nobel pentru literaturaUnul dintre cele mai cunoscute romane ale lui Mishima, Templul de aur a fost ecranizat de trei ori: in 1958 sub titlul Enjo (Conflagratia), in regia lui Kon Ichikawa, in 1976, cu titlul original Kinkakuji, in regia lui Yoichi Takabayashi, si in 1985 ca parte a filmului Mishima: A Life in Four Chapters, regizat de Paul Schrader si produs de Francis Ford Coppola si George Lucas.In luna iulie a anului 1950, un tanar preot budist da foc templului Kinkakuji. In fata instantei, acuzatul declara ca uraste frumusetea. Fascinat de fapta si de justificarea nemaiauzite, Mishima incearca sa inteleaga ce se ascunde in spatele acestui raspuns: frumusetea imuabila a templului vechi de secole arunca in derizoriu fericirea efemera si imperfecta a muritorilor, amintindu-le ca lumea trecatoare nu le poate oferi nimic pe masura nazuintelor lor...

Tetralogia Marea fertilității, pe care Yasunari Kawabata o considera o capodoperă, a fost scrisă între 1965 și 1970. Terminat în anul fatidic 1970, Templul Zorilor este al treilea roman din tetralogie, după Zăpada de primăvară și Cai în galop. Ultimul, Îngerul decăzut, a fost încheiat de Yukio Mishima în dimineața zilei de 25 noiembrie 1970, cu câteva ore înainte de sinuciderea sa rituală.Trimis în Thailanda pentru a rezolva un caz important, faimosul avocat Honda află din întâmplare că în familia regală există o prințesă, Ying Chan, care susține că este reincarnarea unui tânăr din Japonia. Fetița este chiar fiica prințului Pattanadid, colegul de școală al adolescenților Honda și Kiyoaki, iar întâlnirea cu ea tulbură echilibrul respectabilului om al legii. Întors în Japonia zguduită de cel de-al Doilea Război Mondial, acesta se dedică aprofundării budismului, încercând să elucideze misterul ciclului existenței. Zece ani mai târziu, o va reîntâlni pe exotica prințesă, venită la studii în Japonia. De data aceasta, neliniștea metafizică resimțită de Honda în preajma lui Ying Chan se întrețese cu o iubire a cărei intensitate îl va împinge la fapte aflate dincolo de limitele morale...

Roman-cult, apărut inițial în foileton în revista Shukan Playboy, în 1968, Viață de vânzare a fost relansat în 2015, în timpul evenimentelor dedicate împlinirii a 90 de ani de la nașterea lui Yukio Mishima. Noua ediție, publicată în volum, a cunoscut un mare succes, în nici două luni ajungând pe primul loc în topurile vânzărilor de carte, iar în ianuarie 2018 postul de televiziune BS Japan a început difuzarea unui serial inspirat de roman. În colecția „Raftul Denisei“ apare prima traducere din lume a acestei capodopere recent redescoperite.Într-o bună zi, tânărul Hanio are o halucinație care-l afectează atât de puternic, încât se hotărăște să-și pună capăt zilelor. Tentativa sa de sinucidere eșuează, de aceea caută altă cale pentru a-și atinge scopul: publică un anunț în ziar, oferindu-și viața spre vânzare oricui ar avea nevoie de ea. Clienții nu întârzie să apară, transformându-l pe Hanio în eroul unor aventuri ieșite din comun, de multe ori la limita fantasticului...

În vreme ce în Europa la Belle Epoque îşi trăieşte crepusculul, în lumea închisă a vechii aristocraţii japoneze pătrund pentru prima oară provinciali neîmpovăraţi de tradiţie, pretendenţi redutabili la puterea politică şi socială. Din rândul noii elite face parte Kiyoaki, un tânăr de o delicateţe exacerbată, educat în spiritul eleganţei şi rafinamentului vremurilor de demult. Prins fără voia sa în lupta dintre vechi şi nou, precum şi în mrejele unei iubiri mistuitoare pentru frumoasa aristocrată Satoko, tânărul hotărăşte să-şi trăiască sentimentele în surdină şi să nu le încredinţeze nici măcar jurnalului în care îşi notează visele bizare ce-i bântuie somnul. Copleşit de personalitatea indescifrabilă a fetei, Kiyoaki suferă în tăcere, iar durerea lui atinge paroxismul atunci când un prinţ din familia imperială îi cere mâna lui Satoko. Sfidând legile statului şi refuzând să se supună cutumelor sociale rigide, cei doi aleg, în ciuda sorţilor potrivnici, să-şi trăiască neîngrădiţi pasiunea...

„Mishima e unul dintre acele genii care se nasc o dată la trei sute de ani. În ceea ce privește talentul, îmi este cu mult superior.” (Yasunari Kawabata)Roman autobiografic, care îl consacră pe scriitorul Yukio Mishima la numai douăzeci și patru de ani, Confesiunile unei măști aduce în prim-plan incidentele copilăriei și ale adolescenței unui tânăr din Tokyo în anii '40 ai secolului trecut. Invadată de erotism, cartea este, după cum observa Marguerite Yourcenar într-un splendid eseu dedicat lui Mishima, „una dintre acelea foarte rare ce-ți dau impresia de biografie înregistrată pe viu, înainte ca elaborarea romanescă să fi intervenit”.„S-ar putea spune: «Iată un Gide japonez»... Dar nu, Mishima este chiar el – un foarte japonez Mishima; lucid în plină confuzie emoțională, cu umor în toiul disperării, aproape fără prețiozitate, sentimentalism sau autocompătimire. Această carte, ca nici o alta, m-a făcut să înțeleg în bună parte ce înseamnă să fii japonez.” (Christopher Isherwood)..

Considerat unul dintre cele mai bune romane ale lui Yukio Mishima, După banchet se remarcă prin pătrunzătoarea explorare a caracterului omenesc și prin atenta observație realistă.Kazu, proprietara unui mare restaurant din Tokyo, o femeie încă atrăgătoare la cei cincizeci de ani ai săi, duce o viață împăcată, tihnită, când, cu ocazia unei reuniuni a foștilor ambasadori ai Japoniei, îl întâlnește pe Noguchi, de care o va lega o dragoste matură, ce promite un deznodământ fericit. După căsătorie, Noguchi se va implica din nou în viața politică, iar Kazu îl va susține în campania electorală, atât financiar, cât și prin prezența ei în mijlocul oamenilor, însă, în ciuda eforturilor celor doi, Noguchi va pierde alegerile, iar Kazu, restaurantul. Acest eșec va deschide răni dureroase, scoțând la iveală adevăruri din trecut, iar iubirea celor doi va fi pusă la încercare. Kazu va fi nevoită să aleagă între o căsnicie „ca un cavou“, alături de un soț dintr-o familie aristocratică, și revenirea la vechea ei viață...