Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Zig Ziglar

Zig Ziglar

Hilary Hinton „Zig” Ziglar (n. 6 noiembrie 1926 - d. 28 noiembrie 2012) a fost un autor american de cărți de literatură motivațională.


De la bine la excelent. Fă-ţi viaţa mai frumoasă!

De la bine la excelent. Fă-ţi viaţa mai frumoasă!

În paginile cărţii de faţă, autorul are în vedere trei mari coordonate esenţiale ale succesului: pasiunea, performanţa şi scopul nostru în viaţă. Ceea ce-l distinge pe Ziglar de alţi autori de literatură motivaţională este realismul cu care tratează fiecare dintre aceste trei subiecte.Toată viaţa lui, Ziglar a încercat să-i ajute pe cei din jur să-şi împlinească visurile şi să-şi clădească o exis-tenţă cu adevărat reuşită. Prin urmare, sfaturile din această carte, purtând amprenta inconfundabilă a lui Ziglar, te vor ajuta să-ţi descoperi şi să-ţi atingi, cu pasiune şi determinare, scopul în viaţă şi să utilizezi mijloacele necesare pentru a fi performant în orice-ai face.Prin poveştile inspirate din realitate pe care le împărtăşeşte Ziglar cititorilor săi, pornind de la experienţa sa îndelungată ca autor de cărţi motivaţionale, orator şi om de afaceri de talie mondială, vei afla cum au izbutit alţi oameni să treacă peste propriile temeri şi eşecuri, ajungând să ducă o viaţă de calitate, aşa cum, de altfel, îşi doreşte şi merită fiecare persoană în parte. Acestea nu sunt simple întâmplări, ci experienţe de viaţă pline de tâlc, din care poţi afla: care sunt cei trei piloni pe care să-ţi întemeiezi o viaţă excelentă; aspecte şi situaţii care să te motiveze în permanenţă; cum să-ţi întocmeşti un plan bun prin care să-ţi împlineşti vocaţia; care sunt piedicile pe care le întâmpină, în general, oamenii buni, ţinându-i departe de nivelul optim de productivitate şi împlinire personală; cum să-ţi cultivi obiceiuri excelente care-ţi pot dezvălui, în timp, un nou orizont al succesului.Zig Ziglar e neîntrecut în domeniul motivaţional şi poate realmente să te ajute să-ţi limpezeşti mintea, să laşi la o parte gândurile care te împiedică să ai succes în viaţă şi să-ţi împlineşti vocaţia. Cu ajutorul lui, vei izbuti să înţelegi în ce constă o reuşită adevărată şi să redevii stăpân pe visurile tale. Aşa că lasă-l să-ţi arate cum să duci o viaţă excelentă, şi nu doar bună!Ţii în mâini reţeta prin care oricine poate fi în permanenţă entuziast. Căci o viaţă trăită cu pasiune are toate şansele să ne ducă de la „bine“ la „excelent“!Zig Ziglar este un cunoscut autor şi orator pe teme motivaţionale. Filozofia sa despre viaţă şi afaceri, în general, punând accentul pe integritate, loialitate, încredere, cinste şi caracter, stă la baza multor programe de instruire care au schimbat în bine vieţile a mii de oameni. Este preşedintele renumitei Zig Ziglar Corporation, al cărei obiectiv este acela de a-i determina pe oameni să-şi valorifice la maximum resursele fizice, mentale şi spirituale. Nouă dintre cele 25 de cărţi ale sale au figurat ca bestselleruri în diverse topuri. Acestea sunt: See You at the Top, Over the Top, Raising Positive Kids in a Negative World, Courtship After Marriage, Succes for Dummies, Confessions of a Happy Christian şi Secrets of Closing the Sale. Charisma lui Ziglar, vizibilă atât în cadrul discursurilor, al cărţilor sau al înregistrărilor ce-i poartă amprenta, l-a transformat într-un adevărat maestru motivaţional al Americii.Cea mai bună colecţie de idei marca Zig Ziglar!„Ziglar şi-a dat seama că singurul obstacol ce stătea în calea succesului său era chiar el. Felul în care se percepea, părerile despre propria persoană şi despre ceilalţi puteau fie să-i aducă succesul, fie să-l ţină departe de reuşită.” (Success Magazine)„Ceea ce-l diferenţiază pe Zig de ceilalţi e faptul că e «100% sincer» şi-şi aplică sfaturile în propria viaţă. Deşi e expert în vânzări, nu are ca scop principal să facă bani din ideile sale.” (Plano Star Courier)„Are un altfel de impact asupra oamenilor, pentru că lumea vede că nu şi-a condus viaţa după cum i-au dictat circumstanţele.” (Julie Ziglar, fiica autorului)..


3000 lei

Stoc epuizat
Vezi detalii
Dincolo de vârf

Dincolo de vârf

Sub titlu:  De la supravieţuire la echilibru, de la echilibru la reuşită, de la reuşită la permanenţa ei. Ediţia a II-aAVEŢI TOT CE VĂ TREBUIE PENTRU A AJUNGE ÎN VÂRF!V‑aţi imaginat vreodată cum ar arăta o zi din viaţa dumneavoastră la sfârşitul căreia să vă simţiţi senin şi împlinit? O zi în care să plecaţi la slujbă plin de entuziasm, pentru a face ceea ce v‑aţi dorit dintotdeauna, în care seara să vă întoarceţi în propria casă, unde vă aşteaptă o familie fericită?Dacă veţi exersa metoda pe care Zig Ziglar v‑o prezintă în acest volum, visul se poate transforma în realitate. Piedicile şi suferinţa sunt temporare, progresul este permanent. Beneficiaţi de experienţa de zeci de ani a unuia dintre cei mai citiţi autori americani contemporani. El identifică şi prezintă felul în care oamenii pot dobândi tot ce‑şi doresc de la viaţă — sănătate, fericire, bunăstare, prieteni adevăraţi, siguranţă, seninătate —, valorificându‑şi la maximum potenţialul.Urmaţi sfaturile lui Zig! Credeţi în ceea ce v‑aţi propus, duceţi o viaţă echilibrată şi disciplinată, căutând să excelaţi în tot ce faceţi. Astfel veţi putea să aveţi „tot ceea ce puteţi obţine cu bani şi toate acele lucruri pe care banii nu le pot cumpăra“.Zig Ziglar este un renumit autor de cărţi motivaţionale şi un orator apreciat în întreaga lume. Şi‑a început cariera ca agent de vânzări într‑o serie de companii, urcând treptat pe scara ierarhică, iar ulterior a fondat compania Ziglar, al cărei preşedinte este şi în prezent şi care oferă cursuri de formare profesională, cărţi, CD‑uri, DVD‑uri şi pachete multimedia pentru instruirea angajaţilor.Supranumit „maestrul motivaţiei”, Zig Ziglar a fost descris ca fiind „unul dintre idolii Americii”, „vânzătorul vânzătorilor” şi „o figură care a schimbat pentru totdeauna istoria”. Promovând valorile creştine şi ajutându‑i pe oameni să obţină succesul pe termen lung – prin caracter, atitudine şi deprinderi – el a influenţat vieţile a peste 250 000 de oameni.În calitate de autor, Zig Ziglar a scris 29 de cărţi motivaţionale, dintre care 10 au fost incluse pe listele de titluri bestseller, fiind traduse în 36 de limbi şi dialecte şi având cititori pe tot cuprinsul globului. A apărut în numeroase publicaţii, inclusiv în New York Times, Washington Post, Fortune Magazine, Dallas Morning News, Success Magazine şi Esquire Magazine. Ca orator, Ziglar a apărut în mod repetat în compania a numeroase personalităţi, printre care: şase foşti preşedinţi americani; lideri de opinie, ca Rudy Giuliani, Colin Powell şi Norman Schwarzkopf; politicieni, precum Margaret Thatcher; lideri ai unor corporaţii gigantice; autori celebri, ca Seth Godin, Debi Fields, Tom Hopkins, Brian Tracy, dr. Norman Vincent Peale şi Denis Waitley; sportivi şi actori de la Hollywood, precum Paul Harvey şi Joe Montana. La vârsta de 84 de ani, Ziglar încă mai susţine conferinţe, alături de fiica sa, Julie Ziglar Norman. Pentru contribuţia sa de o viaţă în domeniul discursurilor motivaţionale, lui Ziglar i‑au fost decernate mai multe premii, din partea celor mai importante asociaţii de profil din Statele Unite...


2900 lei

Stoc epuizat
Vezi detalii
Putem creşte copii buni într-o lume negativă!
Stoc epuizat
Vezi detalii
? Cauți o carte și nu o găsești pe site?

Alexandria îți recomandă